Primarul orașului Zimnicea, dl.Petre Pârvu, a participat Luni, 6 ianuarie 2025, la manifestările dedicate sărbătorii de Bobotează, manifestări care au culminat cu ceremonia de aruncare a Crucii în apele Dunării. Botezul cailor și recuperarea Sfintei Cruci din apele Dunării, reprezintă tradiții locale ale comunității zimnicene. Șase tineri au concurat pentru șansa de a recupera Crucea. Anul acesta, cel mai vrednic și mai norocos a fost Marius Izabel Cazan, de 29 de ani, aflat la a doua încercare, după cea de anul trecut. Atât câștigătorul, cât și ceilalți tineri temerari, au fost răsplătiți cu premii în bani și cupe. Tradiția merge mai departe și datorită curajului lor. Alături de dl.primar Petre Pârvu, la eveniment a participat și dl. Adrian Gâdea, președinte al Consiliului Județean Teleorman, care i-a felicitat și el pe cei 6 tineri. Președintele Consiliului Județean participă de altfel, aproape an de an, la evenimentele dedicate Sărbătorii de Bobotează.














