S-a dat undă verde pentru demararea marelui proiect prin care sunt reabilitate și modernizate rețelele de apă și canalizare în orașul Zimnicea. Zimnicenii au așteptat acest moment mai bine de 7 ani.
Ieri, 20 mai, a fost semnat contractul de finanțare pentru implementarea „Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată din județul Teleorman „, în faza primei etape. Prima etapă a acestui proiect aduce orașului Zimnicea cea mai mare finanțare europeană de până acum, nu mai puțin de 16.700.000 euro! Finanțarea va asigura infrastructura necesară unor condiții de viață mai bune. Acest proiect, din care mai fac parte celelalte orașe ale județului, i s-au alăturat și trei localități rurale, aceasta fiind singura soluție pentru câștigarea unui proiect de asemenea amploare. Implementarea lui va aduce un trai mai bun locuitorilor din zona de Est, dar și din zona de Vest a orașului, inclusiv cartierul de la Cetate. Pe lângă beneficiile directe, odată finalizat, vom putea reabilita și moderniza străzile din aceste zone. Proiectul prevede extinderea și reabilitarea conductelor de apă potabilă: aducțiune puțuri, uzina de apă, rețele de apă. De asemenea, stația de tratare a calității apei, inclusiv reducerea durității. La acestea se adaugă extinderea și reabilitarea rețelei de canalizare. Lucrări ample, lucrări majore, esențiale pentru calitatea traiului de zi cu zi pentru zimniceni.



