Continuarea investițiilor în infrastructura energetică, esențiale pentru modernizarea și echilibrarea sistemului energetic național – Mădălin Borș

Sănătate

Ieri am participat, alături de colegii mei din PSD, Valeriu Steriu, Gheorghe Simon, Petre Nicolescu, Claudiu Manta și Alin Chirilă, la prima rundă de negocieri din cadrul grupului de lucru pe energie, desfășurată în cadrul Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților.
Această primă întâlnire face parte din procesul de elaborare a viitorului Program de Guvernare 2025, secțiunea Energie, un domeniu esențial pentru dezvoltarea sustenabilă și sigură a României.
În cadrul discuțiilor, am subliniat câteva direcții clare susținute de PSD:
Continuarea investițiilor în infrastructura energetică, esențiale pentru modernizarea și echilibrarea sistemului energetic național;
Continuarea Programului Anghel Saligny pentru inființarea de rețele de distribuție a gazului metan, care să acopere până la 90% din localitățile rurale, sprijinind astfel dezvoltarea comunităților locale și accesul echitabil la resursele naturale ale țării;
Angajamentul pentru un viitor verde și stabil al României, prin producerea energiei din surse regenerabile, cât și din surse de producție a energiei în bandă, care să asigure funcționarea constantă și sigură a sistemului energetic.
Vom continua să contribuim activ la conturarea politicilor publice din domeniu, cu responsabilitate și deschidere față de nevoile românilor și ale economiei.

Mădălin Borș, deputat PSD Teleorman

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole