Măsuri dispuse de pompierii militari din județul Teleorman în contextul minivacanței de Rusalii

Sănătate

În perioada 7-9 iunie, cu prilejul minivacanței de Rusalii, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman vor monitoriza în permanență situația operativă din teren. La nevoie, vor fi dispuse măsuri imediate pentru optimizarea intervențiilor în sprijinul cetățenilor.

Astfel, pompierii militari teleormăneni vor fi zilnic la datorie pentru a asigura intervenția promptă în cazul izbucnirii incendiilor, acordarea primului ajutor medical și pentru salvarea persoanelor aflate în medii ostile vieții. Răspunsul la urgențele medicale va fi asigurat prin echipajele SMURD, care vor oferi primul ajutor și vor transporta persoanele aflate în dificultate la unitățile spitalicești.

Având în vedere că mulți cetățeni aleg să petreacă aceste zile libere în zone turistice, parcuri de agrement, în mijlocul naturii sau participând la slujbele religioase, vă reamintim câteva măsuri de prevenire, esențiale pentru siguranța tuturor:

Măsuri preventive generale

– este interzisă utilizarea focului deschis în zone cu pericol de incendiu sau pe timp de vânt;

– prepararea hranei prin foc deschis (grătar) se face doar în locuri special amenajate, la distanțe sigure față de construcții, păduri sau alte obiective vulnerabile. În apropiere trebuie să existe mijloace de primă intervenție (un stingător sau o găleată cu apă), iar la final, focul trebuie stins complet;

– nu utilizați foc deschis în zonele cu vegetație uscată sau în apropierea altor materiale combustibile (lemn, carton, textile);

– nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente, rezervoare, ambalaje care conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune;

– părinții sunt sfătuiți să supravegheze permanent copiii și să nu îi lase în apropierea focului.

Pentru cei care aleg să participe la slujbele religioase

– evitați aglomerările excesive și mențineți căile de acces și evacuare libere;

– nu blocați ușile bisericii sau ale altor spații de cult cu obiecte sau mobilier;

– nu aprindeți un număr mare de lumânări în același loc și nu le lăsați nesupravegheate;

– utilizați suporturile speciale pentru lumânări și asigurați-vă că acestea nu pot provoca incendii;

– în cazul în care slujba are loc în aer liber, nu lăsați focuri sau lumânări aprinse în apropierea vegetației uscate;

– respectați îndrumările personalului de ordine sau ale autorităților în caz de urgență;

– în cazul în care observați începutul unui incendiu sau o altă situație de risc, anunțați imediat autoritățile prin 112.

Măsuri privind activitățile de agrement acvatic

– frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;

– evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;

– evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;

– nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;

– nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare;

– nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;

– nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;

– echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

Pentru prevenirea evenimentelor care pot pune în pericol viața, sănătatea sau bunurile, este esențial ca fiecare dintre noi să adopte un comportament responsabil, bazat pe informare și pregătire. Un instrument util în acest sens este platforma națională fiipregatit.ro, care oferă informații clare, actualizate și ușor de înțeles despre modul de acțiune înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.

Cu speranța că aceste recomandări vă vor fi de folos, personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman vă dorește o minivacanță plăcută, în siguranță și lipsită de evenimente nedorite.

ISU Teleorman – Compartimentul Informare și Relații Publice

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole