Astăzi de dimineață, în jurul orei 05.40, salvatorii teleormăneni au fost alertați de producerea unui eveniment rutier pe raza localității Năsturelu, cu posibilitatea ca două persoane să fie încarcerate.
Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la fața locului s-au deplasat rapid o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Zimnicea și două echipaje medicale SAJ Teleorman.
Din păcate, la sosirea salvatorilor au fost găsite două victime decedate, cu leziuni incompatibile cu viața, dintre care una încarcerată, pe locul din dreapta față. Este vorba de doi tineri, de 22 și 17 ani.
După extragerea persoanei încarcerate, pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.









