Direcția Județeană de Statistică Teleorman aprezentat azi datele statistice reprezentative județului Teleorman pe direcțiile șomaj, câștiguri salariale și mișcarea naturală a populației.
Rata şomajului din judeţul Teleorman, a înregistrat aceeaşi valoare în lunile mai şi iunie
2025, aceasta fiind 9,4 %. La bărbaţi, rata şomajului a fost cu 2.5 puncte procentuale mai mare decât la femei.
Şomerii înregistraţi la sfârşitul lunii iunie 2025 au fost în număr de 10087 persoane, în scădere cu 4 persoane faţă de luna mai 2025.
Numărul de şomeri înregistraţi în perioada iunie 2024 – iunie 2025
Persoane
Sursa de date: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
În luna iunie 2025, câştigul salarial mediu nominal net la nivelul judeţului Teleorman a fost de 4252 lei, mai mare cu 9.52 % ( + 405 lei) , faţă de cel înregistrat în luna iunie 2024.
Pe sectoare de activitate, s-a realizat un câştig salarial mediu nominal net de:
- 3712 lei în agricultură, silvicultură, piscicultură, cu 26.61 % ( – 988 lei) mai puţin faţă de realizările lunii iunie 2024;
- 4004 lei în industrie şi construcţii, în creştere cu 20.25 % ( + 811 lei) faţă de iunie 2024;
- 4454 lei în activitatea de servicii, cu 9.94 % ( + 443 lei) mai mare faţă de realizările lunii iunie 2024;
În luna iunie 2025, s-au înregistrat 56212 salariaţi, rezultând o creştere a numărului acestora cu 554 salariaţi faţă de luna iunie 2024 şi o scădere de 43 salariaţi comparativ cu luna mai 2025.
În luna iunie 2025 s-au născut 136 copii, înregistrându-se o scădere a numărului acestora cu 5, faţă de iunie 2024.
Numărul deceselor a crescut faţă de acelaşi interval de timp din anul anterior, înregistrându-se în luna iunie 2025 un număr de 434 decese , cu 65 mai multe faţă de cele înregistrate în iunie 2024.
Diminuarea natalităţii este reprezentată prin sporul natural negativ, atât în luna iunie 2025 ( – 298 persoane), cât şi în luna luna iunie 2024 ( – 228 persoane).
Comparativ cu luna mai 2025, numărul născuţilor-vii a crescut cu 19 persoane. În cazul decedaţilor, s-a înregistrat o creştere a numărului acestora cu 22 persoane.
Sporul natural a fost negativ atât în luna iunie 2025 (- 298 persoane), cât şi în luna mai 2025 ( – 298 persoane).
În luna iunie 2025 s-au înregistrat, la Oficiile de Stare Civilă 134 căsătorii, rezultând o scădere a numărului acestora cu 24 căsătorii, comparativ cu luna iunie a anului precedent.
S-au pronunţat 25 divorţuri în iunie 2025, numărul acestora fiind în creştere cu 3 divorţuri faţă de luna iunie 2024.



