DUBLĂ LANSARE ȘI PREZENTARE DE CARTE

Sănătate

Zilele trecute (alături de camaradul meu Col.rtg. Liviu-Sorinel Sandu) am răspuns cu deosebită plăcere invitației primite din partea prietenului nostru, George Băicoianu (născut în comuna noastră natală, Crângeni) la celebrarea unui eveniment cultural local, pentru a-i fi alături și descoperi universul său creativ de scriitor.
Cu prilejul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilelor Municipiului Alexandria (30-31 august), Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman a organizat marți, 26 august 2025, începând cu orele 11:00, la Sala de lectură, un eveniment cultural de excepție: o dublă lansare de carte, semnată de doi apreciați scriitori teleormăneni.
Astfel, scriitorul alexăndrean George BĂICOIANU a prezentat, cititorilor și asistenței prezente, antologia de poezii “Rădăcinile dorului”, apărută la Editura Aius, Craiova, 2025 (un volum care adună în paginile sale profunzimea emoțiilor și vibrația cuvântului poetic).
Deasemenea, scriitorul roșiorean Cristian – Gabriel MORARU, cel care a adus în fața comunității noastre volumul “Ciuleandra ideilor mele”(un rafinat joc de poeme și aforisme, publicat la Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2025).
Invitați speciali, pentru a prezenta cele două apariții editoriale, au fost reputatele scriitoare teleormănene, doamna profesor Domnița NEAGA și doamna profesor Virginia – Vini POPESCU (care au oferit publicului perspective critice și impresii de lectură).
Această întâlnire literară, a fost moderată de către doamna Valentina PAȘA, managerul Bibliotecii Județene ,,Marin Preda” Teleorman, care, în deschidere, după prezentarea invitaților, dumneaei a mulțumit celor prezenți, pentru participarea lor la această sărbătoare culturală.
Primul care a luat cuvântul, a fost viceprimarul Municipiului Alexandria, domnul Ioan AUGUSTIN, care a felicitat autorii pentru contribuția adusă culturii și a adresat urări de ,,La mulți ani!” tuturor alexăndrinenilor.
În continuare, doamna Valentina Pașa a făcut o scurtă prezentare primului invitat (Domnița Neaga, scriitor – profesor de limba română și fost Director al Școlii Generale ,,Gala Galaction” din Roșiorii de Vede, între anii 2005-2009).
Criticul literar, doamna Domnița NEAGA, a vorbit despre volumul ,,Ciuleandra ideilor mele”, a scriitorului Cristian-Gabriel MORARU – o personalitate activă în viața culturală a județului și director al Revistei ,,Teleormanul Cultural”. Cartea, structurată în două părți, cuprinde poeme și aforisme, surprinzând ,,starea de spirit prin care trece poetul prins în actul creației literare”. În viziunea Domniței Neaga, ,,pentru autor, actul de creație reprezintă o adevărată liturghie a sinelui, iar titlul însuși sugerează intensitatea trăirii poetice”.

Apoi, a urmat prezentarea următorului invitat, scriitoarea Virginia-Vini POPESCU ( fostă profesor de fizică, biochimie și biofizică, fostă inspector școlar și autor de manuale școlare ).

Dumneaei a vorbit despre volumul ,,Rădăcinile dorului” al poetului George Băicoianu (care a transmis de asemenea, urări de bine comunității alexăndrinene). Scriitoarea a remarcat încărcătura emoțională și sentimentală a poeziilor, ,,dorul” fiind prezentat ca un sentiment profund, cu rădăcini adânci în sufletul autorului. Cartea se încheie cu un capitol dedicat lui Mihai Eminescu, poetul național, la care George Băicoianu se raportează ca la un reper fundamental al literaturii române.
În același timp, scriitoarea Virginia-Vini Popescu a vorbit și despre Cristian-Gabriel Moraru, apreciindu-l pentru fidelitatea și dăruirea cu care conduce ,,Teleormanul Cultural”, o publicație de prestigiu pentru județ și pentru cultura națională.

Au urmat la cuvânt și protagoniștii acestui eveniment: – Criticul literar, domnul Cristian-Gabriel MORARU a mulțumit publicului și invitaților, vorbind despre semnificația volumului său, dar și despre parcursul său literar. A recitat unele poezii și a citit câteva aforisme interesante. – Poetul George Băicoianu, la rândul său, a adresat mulțumiri organizatorilor și celor prezenți, mărturisind firea sa sensibilă și citind o poezie din noul volum, spre emoția tuturor. Din partea Primăriei municipiului Alexandria și a Bibliotecii Județene ,,Marin Preda” au fost oferite DIPLOME DE EXCELENȚĂ celor patru scriitori (cele două doamne invitate precum și celor doi protagoniști, autorii cărților lansate), în semn de recunoștință pentru contribuția acestora la promovarea poeziei, într-o atmosferă caldă și emoționantă, confirmând faptul că literatura rămâne un spațiu al întâlnirii, al memoriei și al sensibilității, chiar într-o lume tot mai digitalizată. La final, evenimentul cultural a fost îmbogățit de un moment muzical susținut de cantautorul Nicușor LINĂ, care a interpretat un superb recital de melodii și piese folk, pe versurile poetului George Băicoianu ( ,,Dor de Eminescu”, ,,Bătrânul lăutar” și ,,Verde-albastru” ), adăugând emoție și sensibilitate artistică întâlnirii. Publicul a apreciat și primit cu aplauze și entuziasm atât versurile, interpretarea cât și muzica inspirată din creația autorului. Celor prezenți le-au fost oferite în dar, cărțile lansate cu semnătura din partea autorilor.

==================================

PREZENTAREA ACTIVITĂȚII LITERARE ȘI PUBLICISTICE A CELOR DOI SCRIITORI TELEORMĂNENI:

SCRIITORUL GEORGE BĂICOIANU:
Referințe biobibliografice:
S-a născut la 09.04.1961 în comuna Crângeni, județul Teleorman. A absolvit Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității din Craiova. A debutat publicistic în anul 1983 și a publicat poezii în ziarele „Teleormanul” și „Scânteia tineretului”, precum și în revistele „Ramuri”, „Luceafărul”, „Familia”, „Amfiteatru”, „Caligraf”, „Argeș”, „Neuma”, „Teleormanul Cultural”, „Eminesciana” , „Arena Literară”, „Castrum de Thymes”, „Bilete de papagal” și „Oaza de cultură”.
Volume publicate:
„Maxinne”- poezii, editura „Neuma” – 2019;
„Ieri, adineauri, cânva” – poezii, editura „Pim” – 2022;
„Călător prin alte timpuri” – poezii, editura „Betta” – 2023;
„Labirintul politic” – poezii, editura „Castrum de Thymes” – 2024;
„Rădăcinile dorului” – antologie de poezii, editura „Aius” – 2025;
„Suflet ostenit de dor” – antologie de poezii, editura „Neuma” – 2025.
Repere critice:
Horia Gârbea, Paula Romanescu, Aureliu Goci, Victoria Milescu, Marin Iancu, Marian Nencescu, Radu Ilarion Munteanu, Dumitru Sîrghie, Nicoleta Milea, Domnița Neaga, Petronela Apopei, Daniel Luca, Florea Burtan, Daniel Mariș, Nicolae Dina, Cristian Gabriel Moraru, Petrișor Militaru, Nicolae Marinescu.
Premii:
-Premiul revistei „Caligraf” pentru poezie pe anul 2009;
-Premiul al III-lea și Premiul revistei „Argeş” pentru poezie, la Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi” din anul 2018;
-Premiul pentru volumul de poezii „Maxinne”, acordat de revista „Caligraf” în anul 2019;
-Premiul al III-lea – secțiunea poezie, la Concursul Internațional de Creație Literară a Festivalului de Arte, în anul 2022;
-Premiul pentru volumul de poezii „Ieri, adineauri, cândva”, acordat de revista „Teleormanul Cultural” în anul 2023;
-Premiul și Trofeul de Excelență pentru poezie, la Concursul cu participare internațională, organizat de Asociația Cultural-Științifică „Pleiadis” din Iași, în anul 2023;
-Premiul Special „Nicolae Labiș” la Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci” în anul 2023;
-Premiul al III-lea la Festivalul Național de Literatură „Marin Preda”, proză, în anul 2023;
-Premiul l pentru poezie, la Concursul cu participare internațională, organizat de Asociația Cultural-Științifică „Pleiadis” din Iași, în anul 2024;
-Premiul al II-lea – secțiunea poezie, la Concursul Internațional de Creație Literară a Festivalului de Arte, în anul 2024;
-Premiul pentru volumul de antologie poetică „Rădăcinile dorului”, acordat de revista „Teleormanul Cultural” în anul 2024;
-Diploma de excelență pentru contribuția adusă la dezvoltarea și promovarea culturală a Municipiului Alexandria, acordată în anul 2025 de Primăria Municipiului Alexandria și Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman.

SCRIITORUL CRISTIAN-GABRIEL MORARU:
S-a născut la data de 24 octombrie 1985 în municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman.
Este absolvent al Colegiului Național ,,Anastasescu” din Roșiori de Vede, al Facultății de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara (specializarea limba și literatura română – limba și literatura franceză), al Facultății de Litere a Universității Transilvania din Brașov (specializarea limba și literatura engleză) și a Masteratului ,,Literatura română în context european” (la Facultatea de Litere a Universității din Craiova);
OPERA LITERARĂ :
a) Cărți de poezie

  • Elogiul creativismului, antipoeme, Editura Sigma, Bucureşti, 2009;
  • Labirintul cunoașterii, versuri, Editura Tipoalex, Alexandria, 2011;
  • Oniria sau patria magică, poeme într-un vers, Cuvânt înainte de Liviu Comșia şi aprecieri critice pe coperta a IV-a de Marin Codreanu, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2013;
  • Genunile întunericului, stihuri creativiste, Cuvânt înainte de Alina-Iuliana Popescu și aprecieri critice pe coperta a IV-a de Gheorghe A. Stroia, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2016;
  • Ieșiri din timpul profan, psalmi creativişti, vol. I, postfaţă de Ioan Romeo Roşiianu, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2017, colecția „eCreator”, nr. 7;
  • Un popas în vremuri grele, poezii, postfață de dr. Petru Hamat, Editura Națiunea, Bucureşti, 2018, colecția ,,Dor de poezie”;
  • Scrisul este o rugăciune, stanțe moderne, aprecieri critice pe coperta a IV-a de Petrişor Militaru, Editura Aius, Craiova, 2019, colecția ,,Poesii”;
  • Libertatea sinelui unic, poezii, prefață de Domnița Neaga, postfață de Nicolae Dina şi aprecieri critice pe coperta a IV-a de Iulian Bitoleanu, Editura Aius, Craiova, 2020, colecția ,,Poesii”;
  • Fotopoeme și alte trăiri, prefață de Daniel Mariş și postfață de Petronela Apopei, Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2021, colecția ,,Cuarţ”.

b) Cărți de critică literară:

  • Generația ’27 şi textele ei doctrinare, sinteză critică, Editura Tipoalex, Alexandria, 2010;
  • Miscellanea litteraria, eseuri şi cronici literare, Editura Tipoalex, Alexandria, 2015, colecția „Drum” serie nouă, nr. 16;
  • Istoria literaturii roșiorene contemporane, vol. I, Editura Aius, Craiova, 2016, colecția ,,Drum”, serie nouă, nr. 25;
  • Scriitorii timpului meu, cronici literare, postfață de Ioan Romeo Roşiianu, Baia Mare, Editura Ecreator, 2019, colecția ,,Critica”;
  • Dosar critic Ecreator, cronici literare, aprecieri critice pe coperta a IV-a de Ioan Romeo Roşiianu, Baia Mare, Editura Ecreator, 2021, colecția ,,Critica”;
  • Un prozator ezoteric: Mircea Eliade, studii de hermeneutică literară, aprecieri critice pe coperta a IV-a de Petrişor Militaru, Editura Aius, Craiova, 2021, colecţia „Exegesis”, seria „Krinein”
  • Istoria literaturii roșiorene contemporane, vol. II, aprecieri critice pe coperta a IV-a de Domnița Neaga şi Iulian Bitoleanu, Editura Aius, Craiova, 2021, colecția „Drum”, serie nouă, nr. 37.

COLABORĂRI LA PUBLICAȚII CULTURALE:

  • colaborator al ziarului mensual „Drum” din Roșiorii de Vede, jud. Teleorman, unde, în prezent, realizează rubrica de critică şi istorie literară „Liturghii în bibliotecă” (din ianuarie 2011)
  • colaborator al revistei universale de creație şi atitudine culturală ,,Armonii culturale” din Adjud, jud. Vrancea (din martie 2013)
  • colaborator al revistei de cultură ,,Caligraf” din Alexandria, jud. Teleorman (din ianuarie 2014)
  • redactor-şef al revistei de cultură şi atitudine ,,Teleormanul cultural” din Roşiorii de Vede (din 15 noiembrie 2017)
  • colaborator al revistei „Thymes” din Giroc, jud. Timiş (din iulie 2020).

REFERINȚE CRITICE (în volume și periodice):

Despre activitatea şi opera sa literară, au scris: Petronela Apopei, Gabriel Argeşeanu, Adrian Badea, Ion Bădoi, Aurelia Bărbut, Iulian Bitoleanu, Iulian Chivu, Constantin T. Ciubotaru, Marin Codreanu, Vera Cojocaru, Liviu Comşia, Monica M. Condan, Stan V. Cristea, Nicolae Dina, Gelu Dragoş, Eugenia Dumitriu, Alina Florica, Petru Hamat, Marin Iancu, Florina Isache, Daniel Luca, Daniel Marian, Nicolae Marinescu, Daniel Mariş, Octavian Mihalcea, Petrişor Militaru, Cristian Paul Mozoru, Domnița Neaga, Iuliana Paşca, Argentin Şt. Porumbeanu, Ioan Romeo Roşiianu, Marinela Ruşanu, Gheorghe A. Stroia, Nicolae Toma, Florina Ungureanu, Mihai Vintilă.

A fost un moment cultural foarte frumos și apreciat de către toți cei prezenți (un prilej de întâlnire cu literatura, emoția și sensibilitatea creației literare contemporane). Din partea mea, sincere felicitări tuturor protagoniștilor!🙏❤️👌🇷🇴

Colonel în rezervă Orodel Emilian
28 august 2025

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole