LIVRAREA MICROBUZELOR ELECTRICE CĂTRE PRIMĂRIILE TELEORMĂNENE

Sănătate

Urmare la livrarea, la jumătatea lunii august 2025, a primei tranșe de zece microbuze electrice (către primăriile: Blejești, Tătărăștii de Jos, Bogdana, Botoroaga, Gălăteni, Ștorobăneasa, Orbeasca, Drăgănești Vlașca, Cervenia și Cosmești), vineri 3 octombrie 2025, Consiliul Județean Teleorman a livrat și alte șaptesprezece microbuze electrice, destinate transportului elevilor către următoarele Unități Administrativ Teritoriale: Băbăița, Conțești, Crângeni, Gratia, Mârzănești, Mereni, Olteni, Pietroșani, Plopii Slăvitești, Poeni, Putineiu, Rădoiești, Segarcea Vale, Scurtu Mare, Talpa, Vârtoape și Vitănești.
Prin această investiție, C.J.Teleorman a dorit să asigure, pentru toți copiii din județul nostru, accesul la educație în condiții decente și moderne, indiferent de zona în care locuiesc.
Acțiunea s-a derulat sub următoarele obiective / devize:
✅ Transport modern și sigur pentru elevi
✅ Respect pentru mediu
✅ Sprijin concret pentru comunitățile locale
🔹Continuăm să investim în infrastructura educațională

Cele douăzeci și șapte de microbuze electrice școlare livrate în cele două tranșe, sunt achiziționate prin proiectul „Microbuze electrice pentru elevii din județul Teleorman”.

Acest proiect (ca multe altele derulate ori care urmează în viitor să fie finalizate de către C.J.T.) este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, și are ca scop modernizarea transportului școlar și reducerea emisiilor poluante.
Aceste noi microbuze, moderne și spațioase ( 16+1 locuri) vor facilita transportul elevilor în condiții moderne și sigure, contribuind totodată la protejarea mediului prin utilizarea unei surse de energie nepoluante.

Acest eveniment, desfășurat în Sala mare de ședințe a Palatului Administrativ, a fost condus de către președintele Consiliului Județean Teleorman, domnul Adrian-Ionuț GÎDEA, care le-a mulțumit primarilor prezenți că au dat curs invitației precum și reprezentanților mass-mediei teleormănene (care constat au fost prezenți și au mediatizat toate acțiunile și activitățile de interes). În continuare a prezentat invitații respectiv pe domnii: Benone RABABOC – prefectul județului Teleorman, Mircea DUMITRESCU și Mihai-Adrian PISICĂ – vicepreședinți ai Consiliului Județean Teleorman, Florin PIPER-SAVU – administratorul public al județului Teleorman, Sorin-Gabriel ILIE – inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Teleorman. Deasemenea, am remarcat și prezența doamnelor: Gabriela RADU – șef serviciu și Claudia PANĂ – director executiv (din cadrul Direcției Investiții Proiecte și Achiziții a Consiliului Județean Teleorman). Din cuvântul de deschidere al domnului președinte Gîdea, am reținut faptul că pe lângă cele 27 de microbuze, mai urmează achiziționarea, în viitorul apropiat, a încă 4 microbuze (din economia rămasă de la fondurile alocate inițial prin PNRR) iar ulterior, se va demara acțiunea de achiziționare a încă 15 microbuze electrice (acestea din urmă fiind finanțate din două fonduri, respectiv cel al administrației fondului pentru mediu – 7 milioane de lei și din fondurile alocate din bugetul județului – 8 milioane de lei), estimând achiziționarea lor, la circa 6 luni de zile, respectiv în primăvara anului viitor.

Astfel că, în total vor fi 46 de microbuze electrice achiziționate pentru elevii din județul nostru. În continuare, la nivelul instituției se analizează oportunitățile privind derularea unor noi proiecte de investiții pentru alte bunuri educaționale, pentru instituțiile de învățământ din județul Teleorman, alte proiecte cu finanțare din PNRR.
În continuare, cei șaptesprezece primari au fost invitați, rând pe rând (în ordinea alfabetică) pentru a semna Protocoalele de predare-primire a autovehiculelor, iar președintele Consiliului Județean Teleorman le-a înmânat mapele cu documentele microbuzului și documentele pentru înscrierea în circulație precum și cele două chei.
La final, toți primarii au fost invitați să se deplaseze în parcarea din fața Consiliului Județean, pentru a ridica microbuzele (aliniate, cu o zi înainte și având fiecare etichetă cu numele comunei).
Domnul președinte Gîdea, a mers la toate microbuzele (și a urcat în fiecare, dând mâna cu șoferul și primarul, urându-le ,,să fie într-un ceas bun, să vă fie de folos și să le stăpâniți sănătoși!”).
P.S. Printre primarii beneficiari, am avut onoarea și plăcerea să îl revăd pe primarul comunei mele natale Crângeni, pe domnul Florin-Stelian PÎRVAN, un foarte bun gospodar și un om foarte apropiat de consăteni și apreciat pentru grija și preocuparea de a le oferi sprijin permanent și un trai decent, mai bun (căruia și eu îi doresc să folosească, la maximum, microbuzul electric în interesul copiilor și elevilor din comuna noastră).
Din partea mea, adresez sincere felicitări, tuturor protagoniștilor (edilii administrației județene și locale) pentru preocuparea, strădania și efortul acestora de a asigura și facilita transportul elevilor în condiții moderne și sigure (contribuind totodată la protejarea mediului prin utilizarea unei surse de energie nepoluante).

Colonel în rezervă Emilian ORODEL

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole