Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman desfășoară permanent activități orientate spre siguranța cetățenilor, pe cele două componente specifice, prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.
În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 14 evenimente, dintre care 10 au fost pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu probleme medicale grave, trei accidente rutiere, rezultate cu o victimă, care s-au produs pe raza localităților Alexandria, Zimnicea și Roșiorii de Vede și o misiune pentru deblocarea unei uși de acces în locuință, pentru a facilita intervenția echipajelor medicale, în localitatea Beiu.
Pe latură preventivă, în cursul zilei de ieri, pompierii militari teleormăneni au continuat misiunile de creștere a gradului de siguranță pentru cetățeni, în localitățile Siliștea Gumești și Zâmbreasca, efectuând 4 controale de specialitate la unitățile de cult, operatorii economici și instituțiile publice.
Împreună cu personalul acestor obiective socio-economice au fost realizate instruiri cu privire la cunoașterea modului de acțiune în cazul unei situații de urgență și exerciții de evacuare/intervenție în caz de incendiu. Angajaților/personalului administrativ le-au fost prezentate deficiențele constatate, unele dintre ele fiind înlăturate operativ pe timpul controalelor, însă au fost aplicate și 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care cinci amenzi în cuantum de 12600 de lei.
Verificările colegilor noștri au urmărit dacă sunt respectate măsurile privind prevenirea și stingerea incendiilor, respectiv dotarea cu stingătoare a clădirilor, menținerea liberă a căilor de acces și evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, funcționarea la parametrii optimi a hidranților exteriori și interiori, accesul autospecialelor de stingere în zona clădirilor, funcționarea instalațiilor de detecție, semnalizare și avertizare în caz de incendiu din interiorul clădirilor și deținerea autorizației de securitate la incendiu.
Neregulile sancționate cu amendă au fost:
– cu 5000 de lei, Primăria localității Zâmbreasca, pentru neînființarea și neavizarea, conform prevederilor legale, a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, un obiectiv esențial în asigurarea protecției populației la nivel local;
– pentru neverificarea mijloacelor de primă intervenție de la nivelul construcției unde își desfășoară activitatea și pentru neverificarea și nefuncționarea hidranților stradali ai localității Zâmbreasca, s-au aplicat două amenzi autorităților locale, de câte 2500 de lei fiecare;
– cu 2500 de lei a fost amendat și un operator economic din Zâmbreasca, din domeniul agricol, care nu a întreținut și nu a verificat instalația de hidranți a construcției în care își desfășoară activitatea.
Crearea unei culturi preventive în comunitățile noastre prin cunoaşterea diferitelor tipuri de riscuri şi a măsurilor de prevenire a acestora, precum şi a comportamentului adoptat în cazul producerii lor, rămâne obiectivul principal al pompierilor militari teleormăneni, motiv pentru care activitățile de control și informare preventivă vor continua și în perioada următoare.
Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play. Compartimentul Informare și Relații Publice



