În ultimele 48 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 29 de evenimente, dintre care 23 au fost pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu probleme medicale grave, 3 intervenții în sprijinul SAJ Teleorman pentru preluarea unor persoane supraponderale și transportarea acestora la spital, 2 misiuni pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată izbucnite pe raza localităților Roșiorii de Vede și Cucuieți și o intervenție în sprijinul a trei persoane, victime ale unei explozii produse la o locuință din localitatea Frăsinet.
Pe latură preventivă, în perioada menționată, pompierii militari teleormăneni au continuat misiunile de creștere a gradului de siguranță pentru cetățeni, în localitățile Frăsinet, Pietroșani și Alexandria, efectuând șase controale de specialitate la operatorii economici și instituțiile publice.
Împreună cu personalul acestor obiective socioeconomice au fost realizate instruiri cu privire la cunoașterea modului de acțiune în cazul unei situații de urgență și exerciții de evacuare/intervenție în caz de incendiu. Angajaților/personalului administrativ le-au fost prezentate deficiențele constatate, unele dintre ele fiind înlăturate operativ pe timpul controalelor, însă au fost aplicate și 25 de sancțiuni contravenționale, dintre care două amenzi în cuantum de 7500 de lei.
Verificările colegilor noștri au urmărit dacă sunt respectate măsurile privind prevenirea și stingerea incendiilor, respectiv dotarea cu stingătoare a clădirilor, menținerea liberă a căilor de acces și evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, funcționarea la parametrii optimi a hidranților exteriori și interiori, accesul autospecialelor de stingere în zona clădirilor, funcționarea instalațiilor de detecție, semnalizare și avertizare în caz de incendiu din interiorul clădirilor și deținerea autorizației de securitate la incendiu.
Neregulile sancționate cu amendă au fost:
– cu 5000 de lei, primăria localității Pietroșani, pentru neînființarea și neavizarea, conform prevederilor legale, a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, un obiectiv esențial în asigurarea protecției populației la nivel local;
– cu 2500 de lei, primăria localității Frăsinet, pentru neefectuarea activităților de informare și educație antiincendiu a populației.
Precizăm faptul că activitatea pompierilor se derulează în sprijinul cetățenilor, iar obiectivele prioritare ale instituției noastre sunt orientate spre eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. Preîntâmpinarea evenimentelor nedorite rămâne dezideratul comun ce poate fi realizat prin dezvoltarea culturii de securitate și responsabilizarea fiecăruia dintre noi.
POMPIERII VĂ RECOMANDĂ …
Sezonul rece determină o creștere a numărului incendiilor produse de mijloacele de încălzire (cele defecte, improvizate sau nesupravegheate) și de instalațiile electrice exploatate greșit. Pentru a nu avea parte de evenimente nedorite, rezultate cu victime sau pagube materiale importante, readucem în atenția cetăţenilor recomandările privind adoptarea măsurilor pentru prevenirea incendiilor, astfel:
La exploatarea sobelor cu şi fără acumulare de căldură:
• înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;
• se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi se va evita supraîncărcarea acesteia;
• este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului;
• este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
• sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă;
• în faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;
• nu se vor aşeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
• copiii nu vor fi lăsaţi niciodată nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă;
• la construcţia unei sobe, se va avea în vedere ca fundaţia proprie a acesteia să nu fie amplasată direct pe pardoseala combustibilă sau pe grinzile de lemn ale planşeelor;
• în camerele în care încălzirea se efectuează cu sobe este interzisă curăţirea cu substanţe inflamabile a duşumelelor şi a oricărui obiect;
• cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat.
La exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului:
• verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată, premergător și la finalul sezonului rece;
• coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;
• în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere.
La exploatarea instalaţiilor de încălzire:
• aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face după principiul „gaz pe flacără”;
• verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face cu emulsie de apă şi săpun;
• montarea, dar mai ales punerea în funcţiune a unei centrale termice de apartament se va efectua, în mod obligatoriu, de către personal autorizat şi care, la final, va elibera o serie de documente în conformitate cu Prescripţiile Tehnice în vigoare, cum ar fi Autorizaţia de funcţionare sau Verificarea tehnică periodică;
• proiectarea şi executarea instalaţiei de gaz aferentă centralei termice pe combustibil gazos se realizează doar cu firme autorizate.
La exploatarea instalaţiilor electrice:
• nu vor fi utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;
• reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar cu personal autorizat;
• nu vor fi suprasolicitate circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a circuitelor;
• nu vor fi utilizate mijloace electrice de încălzire locală improvizate;
• vor fi supravegheate permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi şi vor fi deconectate în cazul în care apar defecţiuni;
• se interzice introducerea conductoarelor electrice fără ştecher, direct în prize şi folosirea în tablourile electrice a siguranţelor improvizate, având fuzibilul înlocuit cu liţă sau sârmă.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
ISU Teleorman – Compartimentul Informare și Relații Publice



