
Vineri, 24 octombrie 2025, începând cu ora 09.30, în sala mare de ședințe din sediul Palatului Administrativ din municipiul Alexandria, s-a desfășurat un eveniment cu o deosebită și profundă semnificație istorică și patriotică (dedicat memoriei ostașilor din localitățile județului Teleorman, care au luptat în timpul Primului Război Mondial și care au decedat pe meleaguri străine).
Este vorba despre lansarea lucrării „DESTINE LA RĂSCRUCE – prizonierii români din lagărele germane înmormântați pe teritoriul francez 1916 – 1918” – Carte Memorial, a istoricului francez Cristophe WOEHRLE, profesor – Doctor în istorie al Universității din Bamberg, președinte al Asociației ,,Memoria și istoria mormintelor eroilor români din Franța”(carte prefațată de Dumitru Preda, istoric și diplomat – consulul României la Strasbourg).
Activitatea a fost moderată de către doamna profesor Elena ICHIM (din Zimnicea), președintele filialei Teleorman a Societății de Științe Istorice Române. Alături de dumneaei și de autorul cărții (domnul Woehrle, din Strasbourg), la prezidiu s-au mai aflat domnii: Gl.bg.r.dr. Dorin VOICU (din Alexandria) – Asociația Națională ,,Cultul Eroilor-Regina Maria”, Col.r.dr. Cristian SCARLAT (din Argeș) – Asociația ,,Stindard”, Col.r.dr. Doru POGOREANU (din Dorohoi) precum și Aurel SUSAI (nepotul soldatului Ion Susai din Zimnicea). Ca invitați de onoare, am remarcat prezența reprezentanților Prefecturii Teleorman și a Consiliului Județean Teleorman, respectiv pe doamna Valentina-Veronica MITRAN-PITICU, Subprefectul Județului Teleorman și domnul Florin PIPER-SAVU, Administratorul Public al județului Teleorman. Deasemenea, au fost prezenți directori/manageri/ șefi/ ori reprezentanți ai principalelor instituții de cultură și învățământ (muzee, biblioteci, case de cultură, inspectorat școlar, universități, școli și licee, unele asociații și fundații etc.), din Alexandria și unele municipii și orașe din județ, angajați din cadrul Prefecturii, Consiliului Județean, Primăriei Alexandria, profesori de istorie, precum și cadre militare în activitate din întreg sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională din județul nostru. Conform tradiției, la o astfel de manifestare patriotică, istorică și militară, au participat (cu deosebită plăcere și onoare) și camarazii mei, rezerviștii militari teleormăneni uniți (din MApN și MAI), în frunte cu cei doi președinți (ai filialelor județene ale ANCMRR – ,,General David Praporgescu” a MApN și ,,Mihai Viteazul” a MAI), Lt.col.rtg. Ioan BRÎNCOVEANU, respectiv Liviu-Sorinel SANDU, precum și reprezentantul venerabililor veterani de război, Comandor (aviație) în retragere Marin ȘTEFAN, Președintele Filialei Județene Teleorman a ANVR. În deschidere, doamna ICHIM a mulțumit tuturor pentru participarea la acest eveniment și a prezentat, rând pe rând, pe toți cei aflați în sală.
Apoi a detaliat modul cum dumneaei a ajuns să se cunoască cu domnii Woehrle și Pogoreanu, cum au demarat și desfășurat … maratonul istoric (în diferite județe și localități din România) precum și colaborarea impecabilă cu aceștia, dar și cu ceilalți colegi implicați în acest proiect, respectiv cu ofițerii rezerviști, domnii Dorin Voicu și Cristian Scarlat (fără a-l omite pe domnul Aurel Susai, nepotul eroului Ion Susai). S-a referit și la modul cum dumneaei a demarat acțiunea de identificare a ostașilor teleormăneni căzuți în timpul războiului, inițiată în zona Zimnicea și apoi extinsă în județ și în afara țării, precum și la sprijinul oferit de către Arhivele Naționale, prin conducerea serviciului județean din Alexandria, ori de colaborarea și sprijinul acordat de către primarul orașului Zimnicea, domnul Petre Pârvu ori alți câțiva primari ai unor comune din județul Teleorman.
În continuare, au ținut cuvântări (mai scurte ori mai ample), în ordine, următorii:
- Florin Piper-Savu, Administratorul Public al județului Teleorman;
- Christophe Woehrle;
- Gl.r.dr. Dorin Voicu;
- Col.r.dr. Cristian Scarlat;
- Col.r.dr. Doru Pogoreanu (cel care a și tradus discursul susținut în limba franceză de către autorul cărții);
- Aurel Susai, cel care a vorbit despre bunicul său și familia lor, despre…bocetul bunicii, în patru versuri (care redă întreaga existență a soțului acesteia).
La finalul discursului său emoționant, întreaga asistență (în semn de respect) a aplaudat, frenetic, în picioare… La rândul său, dumnealui, cu lacrimi în ochi și cu vocea vlăguită de emoție, le-a mulțumit tuturor, din suflet, pentru acest gest.
Deasemenea, la final a luat cuvântul și doamna Ioana PANAGOREȚ, consilier județean (și Președintele ATOP), lector universitar doctor la Universitatea Valahia din Târgoviște. Dumneaei s-a adresat distinsului invitat, autorul cărții, în limba franceză (fără traducere în sală pentru cei prezenți). Din scurtul său discurs, am înțeles, în sinteză următoarele: … că în anul 2014 a oferit Primăriei comunei Conțești o carte despre cultura și istoria acestei localități unde a vorbit și despre eroii comunei, căzuți în Primul și al Doilea Război Mondial. Dintre eroii căzuți în Primul Război Mondial, s-au aflat și doi eroi din comuna Conțești, județul Teleorman, care au fost înmormântați în Alsacia… Dacă doamna Elena Ichim, este primul profesor universitar care a abordat acest subiect (eroi români înmormântați în Franța) în schimb, doamna Ioana Panagoreț este prima persoană din România care a abordat curentul Gaullist și poziția Franței în procesul de construcție europeană… La final l-a felicitat pe autorul cărții și a spus că se simte bucuroasă că a participat la acest eveniment…
Moderatorul evenimentului, doamna Ichim a încheiat cu detalierea întregii sale activități de studiere a arhivelor în privința eroilor locali și teleormăneni, începând cu anul 2018 și modul cum l-a cunoscut pe domnul Woehrle (cel care avea același studiu, cu aceeași tematică, ca a dumneaei…). A ținut, în continuare, o pledoarie pentru tot cea ce înseamnă respectul și recunoștința ce trebuie să le avem față de eroii și înaintașii noștri, făcând aprecieri despre consistența și valoarea inestimabilă a acestei lucrări, felicitând pe autor pentru anvergura investigațiilor istorice ale dumnealui. A îndemnat și apreciat că, această carte ar trebui să existe în fiecare biserică și în fiecare primărie (deoarece în ea sunt menționați eroi din peste șaptezeci de localități din Teleorman…) și că avem această datorie, de a duce numele acestor eroi către comunitățile de unde provin, unde familiile acestora nu au știut, peste un secol, despre locul înmormântării lor.
De-asemenea, a adus mulțumiri Consiliului Județean Teleorman ( personal președintelui Adrian-Ionuț GÂDEA) pentru sprijinul acordat în organizarea acestui minunat eveniment.
La finalul evenimentului, autorul a oferit autografe celor care au dorit să cumpere această carte valoroasă.
Un moment aparte și emoționant a fost acela când, camaradul nostru rezervist, domnul Dorin Voicu i-a oferit domnului Cr. Woehrle (în semn de apreciere, recunoștință și respect) o insignă cu Stema României (,, … un însemn drag mie, însemnul statalității țării mele, pe care am purtat-o în treizeci și opt de misiuni, în cele trei teatre de luptă unde am participat și unde am avut-o la reverul uniformei mele. Ți-o ofer cu mare drag, să o prețuiești așa cum am prețuit-o și eu. Îți mulțumesc în numele țării mele pentru tot ceea ce ai făcut pentru noi…și îți dau un sfat, să nu te oprești! Vive la France et Vive la Roumanie!”).
A urmat realizarea unor fotografii de grup pentru a avea amintiri plăcute și frumoase de la acest eveniment.
Din PREFAȚA cărții, intitulată ,,MARII UITAȚI AI PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL – DRUMURI ALE MEMORIEI…”, am sintetizat, următoarele:
De la Marele Război al Națiunilor (1914-1918) au trecut peste 100 de ani, iar evenimentele dramatice care s-au succedat mai târziu, la numai două decenii, circumscrise celei de-a Doua Conflagrații Mondiale (1939-1945), au accelerat factorii de uitare asupra destinelor celor aproape 10 milioane ofițeri, soldați și civili, căzuți în diverse împrejurări în prizonierat, în anii 1914-1918, luptând între viață și moarte, cel mai adesea departe de locurile natale.
În urmă cu trei decenii, pregătind edițiile în francezã și română ale ineditei și valoroasei monografii a Colonelului Prof. Dr Jean Nouzille, acesta (alsacian) îmi sublinia – legat de problematica generală – numărul redus de lucrări/articole consacrate prizonierilor din Primul Război Mondial în raport cu ansamblul acțiunilor și asociațiilor destinate studierii situației, regimului legislativ și tratamentului concret aplicat celor care și-au pierdut libertatea, năzuind dincolo de sârma ghimpată a lagărelor la un nou răsărit de soare.
(….)
Câțiva ani mai târziu, aveam să evidențiez strădaniile consecvente de a evoca și argumenta cu sensibilitate acele pagini obscure din istoria Războiului românilor de Întregire Națională, datorate unui alt fiu al Franței, Ing. Jean-Yves Conrad (loren) (…)
Munca pasionată și stăruitoare a celor doi buni prieteni amintiți, este continuată astăzi – spre satisfacția mea respectuoasă – de un alt alsacian Christophe WOEHRLE, Doctor în istorie al Universității din Bamberg, având sprijinul discret și inspirator al soției sale. Pornind de la teza privind prizonierii de război francezi din anii 1939-1945, profesorul Woehrle a extins de mai bine de un deceniu investigațiile sale minuțioase în arhivele și bibliotecile centrale și comunale franceze, germane, în depozitele Comitetului Internațional al Crucii Roșii, ca și în unele surse românești, ceea ce l-a condus nu numai la adâncirea problematicii prizonieratului românilor, dar și la descifrarea și mai ales identificarea numelor și destinelor unora din cei care rămăseseră, decenii de-a rândul necunoscute; totodată, el a stabilit unitățile și subunitățile militare de proveniență, chiar și informații personale (an și loc de naștere, numele soției etc). Prin această nouă și merituoasă strădanie, Profesorul Woehrle reușește să-i apropie în timp de familiile, de urmașii de astăzi, care astfel pot să le cinstească memoria și faptele în serviciul României.
Povestea tuturor celor căzuți și înmormântați în Alsacia și Lorena, provincii restituite teritoriului Franței după 1918 (datele și detaliile furnizate privind drumul captivității, statutul și privațiunile îndurate alături de semenii lor de alte naționalități, reacțiile diverse ale autorităților germane, dar și ale reprezentanților bisericilor catolică și protestante, atitudinea locuitorilor din zonele de organizare a lagărelor, precum și starea și tratamentele aplicate în centrele spitalicești, ceremonialul înmormântării, înființarea și întreținerea necropolelor românești după terminarea războiului) sunt relatate argumentat, cu o sensibilitate echilibrată; de asemenea, este indicat sprijinul acordat de instituțiile centrale și cele private franceze, în colaborare cu guvernul român în perioada interbelică, expresie a solidarității umane și creștine între cele două națiuni aliate.
În acest context, sunt evidențiate rolul și acțiunea determinante ale Reginei Maria a României, în păstrarea neștearsă a amintirii sacrificiului ostașilor care odihnesc pe pământul Franței prietene.
Menționez că, după o întrerupere de 42 de ani, cauzată de consecințele celui de-al Doilea Război Mondial, începând din anul 1987, prin intervenția Ambasadorului român la Paris, Petre Gigea, cu aprobarea guvernului francez, Soultzmatt, Dieuze, Hagenau, Labry, Sarrebourg și celelalte cimitire unde odihnesc eroii români, au reintrat în memoria colectivă, au devenit popasuri permanente de cinstire a jertfei acestora.
Astăzi, în baza Legii nr. 379 din 2003 și a HG nr. 635/2004, odată cu înființarea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor (ONCE), regimul mormintelor și monumentelor comemorative de război, organizarea manifestărilor, acolo unde acestea se găsesc, în țară și peste hotare, se înscriu ca evenimente de profund omagiu și semnificație. Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice, alături și împreună cu Biserica Ortodoxă Română, Institutul Cultural Român și alte instituții centrale și organizații de cultură și de educație patriotică, printre care amintesc Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, desfășoară ample activități menite a întări identitatea, solidaritatea și conștiința cetățenilor noștri, în legătură cu autoritățile statelor pe teritoriile cărora se odihnesc înaintașii noștri.
În acest context stimulativ, am salutat cu satisfacție inițiativa Dr. Christophe Woehrle, de înființare a Asociației ,,Memoria și istoria mormintelor eroilor români în Franța (Mémoire et histoire des tombes roumaines en France) în primăvara anului 2021. (…)
Cu prilejul vizitei la București, Dr. Woehrle a ținut să sublinieze, într-un interviu acordat TV Internațional: „Ne propunem, prin această asociație, să ne extindem cercetările privind eroii de război români decedați pe tot teritoriul francez. Ne dorim ca memoria acestor eroi români să poată fi onorată peste tot în Franța. Tot prin această asociație, ne propunem să aducem în atenția tinerelor generații dramele prizonierilor români din Primul Război Mondial. O altă dorință este aceea de a publica o carte despre istoria românilor din Alsacia și Lorena”.
Iată că Domnia sa și-a respectat promisiunea și se află în fața publicului cititor din România cu această carte-document, rod al muncii sale asidue și exemplare, al respectului și prieteniei sincere față de poporul român.
Mulțumiri sincere, Dragă Coleg „Istoric al celor uitați”, dar totuși Ne-uitați!
Grație și devotatului tău demers științific!
Adaug un gând de recunoștință Colonelului Doru Pogoreanu, șeful fondator al unei edituri mici, dar dinamice, Prospexi-Dorohoi, care ne oferă – prin calitatea și perseverența aplicării proiectului său generos de publicare, îndeosebi a lucrărilor de istorie militară – un exemplu convingator.
Dumitru PREDA
15 august 2025”
#
Și din partea mea, dar și în numele camarazilor participanți, le adresez un sincer, călduros și camaraderesc mesaj de felicitare, tuturor protagoniștilor, implicați în organizarea și desfășurarea acestui superb eveniment!
Patrie, Onoare, Demnitate !
Purtător de cuvânt,
Colonel în rezervă (de jandarmi) Emilian ORODEL

































