În urma eforturilor depuse de Consiliul Județean Teleorman și Serviciul de Ambulanță Județean Teleorman, în dotarea serviciului de ambulanță au intrat 5 ambulanțe noi (1 de tip C2 și 4 de tip B2), moderne și complet echipate, menite să asigure intervenții eficiente în cazurile de urgență pentru siguranța și sănătatea cetățenilor.
În perioada următoare, vor ajunge în Teleorman încă 3 ambulanțe noi (2 autosanitare B2 și 1 autosanitară tip C2).
- Echipamentele cu care sunt dotate aceste autosanitare sunt:
- dispozitiv mecanic de resuscitare cardio-pulmonară;
- video-laringoscop pentru efectuarea de intubație orotraheală;
- mini ecograf portabil pentru efectuarea diagnosticelor de urgență;
- body-cam cu capacitatea de a transmite imagini live din timpul intervențiilor;
- autosanitarele tip B2 sunt dotate cu un sistem pentru efectuarea de compresii toracice în caz de stop cardio-respirator.
Serviciul de Ambulanță are un rol esențial în salvarea de vieți omenești, fiind în prima linie a intervențiilor medicale, zi și noapte, în sprijinul comunității. Dedicarea și profesionalismul echipajelor medicale merită toată aprecierea noastră.
Adrian Gâdea, președinte PSD Teleorman











