Salvatorii teleormăneni au intervenit astazi în cazul unui incendiu produs într-un apartament din Rosiorii de Vede, pe str. Aleea CFR, bl. B1, la etajul 4. La locul incidentului pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SAJ.
- incendiul s-a manifestat într-un dormitor, cu degajare de fum, iar în interior a fost găsită o victimă (femeie) în stop cardiorespirator, care a fost extrasă și predată echipajului SAJ Teleorman;
- de pe casa scării s-au autoevacuat 20 de persoane, iar alte cinci au fost evacuate de pompieri. Acestea nu necesită îngrijiri medicale;
- pentru evacuarea fumului din apartament și de pe casa scării se acționează cu electroventilatoarele din dotarea autospecialelor;
- la fața locului, echipajele de intervenție au fost suplimentate cu încă două ambulanțe, un SMURD și un SAJ.
- din păcate, cu toate eforturile depuse de personalul medical din cadrul SAJ Teleorman, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul. Este vorba de o femeie, în vârstă de aproximativ 68 de ani;
- în urma incendiului au fost distruse elementele de mobilier din sufrageria apartamentului și mai multe materiale textile;
- cauza probabilă a acestui eveniment a fost o țigară nestinsă corespunzător, care a căzut pe materialele textile din jur.









