În perioada 29 noiembrie – 01 decembrie 2025, cu prilejul evenimentelor publice ce vor fi organizate cu ocazia Sărbătorii Sfântului Andrei și a Zilei Naționale a României, unde se preconizează participarea numeroasă a cetățenilor, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman vor monitoriza în permanență situația operativă din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsuri imediate pentru optimizarea intervențiilor în sprijinul cetățenilor.
Astfel, pe lângă participarea unui pluton de pompieri militari în blocul de defilare, în cadrul ceremonialului militar-religios ce va fi organizat în municipiul Alexandria, de Ziua Națională a României, salvatorii noștri vor fi zilnic la datorie pentru a asigura intervenția promptă în cazul izbucnirii incendiilor, acordarea primului ajutor calificat și pentru salvarea persoanelor aflate în medii ostile vieții. Răspunsul la urgențele medicale va fi asigurat prin echipajele SMURD, care vor oferi primul ajutor și vor transporta persoanele aflate în dificultate la unitățile spitalicești.
Pentru prevenirea evenimentelor care pot umbri activitățile cu public numeros, la nivelul unității noastre au fost dispuse măsuri privind planificarea, organizarea și desfășurarea de controale de prevenire a situațiilor de urgență la obiectivele din categoria supermarketurilor, structurilor de turism, cazare, alimentație publică, precum și la lăcașurile de cult.
Vor fi avute în vedere măsurile privind prevenirea și stingerea incendiilor, constând în dotarea cu stingătoare a clădirilor, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, funcționarea la parametrii optimi a hidranților exteriori și interiori, accesul autospecialelor de stingere în zona clădirilor unde se vor organiza diferite evenimente, inclusiv slujbe religioase. Totodată, pe timpul acțiunilor preventive vor fi instruite persoanele responsabile în domeniul P.S.I., atât asupra modalităților de coordonare a evacuării în cazul producerii unor situații de urgență, dar și asupra utilizării mijloacelor de primă intervenție.
Ne dorim ca cetățenii să manifeste responsabilitate maximă în această perioadă, să respecte indicațiile organizatorilor și normele de apărare împotriva incendiilor, iar dacă vor fi observate pe durata evenimentelor probleme medicale ori persoane aflate în situații deosebite, îi rugăm să anunțe de îndată echipajele de intervenție pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
RECOMANDĂRI PRIVIND PREVENIREA INCENDIILOR
Având în vedere faptul că în această perioadă sunt prognozate și temperaturi scăzute, recomandăm cetățenilor să exploateze mijloacele de încălzire cu atenție, să se asigure că acestea nu sunt defecte, necurățate ori nereparate corespunzător, să nu folosească improvizații la instalațiile electrice și să nu le suprasolicite prin folosirea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere.
Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei trebuie să se facă numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţiile învecinate.
O grijă deosebită trebuie acordată copiilor, la îndemâna cărora nu trebuie lăsate mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete).
Reamintim faptul că activitatea pompierilor se derulează în sprijinul cetățenilor, iar obiectivele prioritare ale instituției noastre sunt orientate spre eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. Preîntâmpinarea evenimentelor nedorite rămâne dezideratul comun ce poate fi realizat prin dezvoltarea culturii de securitate și responsabilizarea fiecăruia dintre noi.
Având speranța că aceste sărbători vor fi pline doar de bucurie, voie bună și momente liniștite alături de cei dragi, transmitem tuturor cetățenilor care sărbătoresc atât ziua onomastică de Sf Andrei, cât și Ziua Națională a României, cele mai calde urări de sănătate, împliniri și siguranță, împreună cu tradiționalul LA MULȚI ANI!
ISU Teleorman – Compartimentul Informare și Relații Publice



