ISU Teleorman – Colindul copiilor a adus spiritul Crăciunului în mijlocul pompierilor

Sănătate

Astăzi, sediul unității noastre a fost luminat de emoția și bucuria sărbătorilor de iarnă, odată cu vizita elevilor clasei a IV-a B de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și a elevilor clasei a IV-a B de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din municipiul Alexandria, care au venit cu colindul la pompieri.

Cu glasuri cristaline, zâmbete sincere și urări din suflet, copiii au adus în mijlocul salvatorilor farmecul tradițiilor românești de Crăciun. Cântecele lor au umplut sediul de voie bună și emoție, transformând o zi obișnuită într-un moment de sărbătoare autentică, plin de lumină și speranță.

Ca de fiecare dată, generozitatea și efortul celor mici au fost răsplătite, conform tradiției și la îndemnul Moșului, cu daruri și surprize oferite de pompieri, în semn de apreciere și recunoștință.

În prag de sărbători, pompierii le transmit tuturor cetățenilor câteva gânduri și recomandări pentru un Crăciun petrecut în siguranță: să păstrăm cu grijă focul aprins în sobă, dar și în suflete, să folosim cu atenție instalațiile electrice ale bradului, să nu lăsăm copiii nesupravegheați lângă surse de căldură sau flacără deschisă și să fim responsabili atunci când alegem să folosim artificii.

Artificiile nu sunt jucării – ele trebuie utilizate doar de persoanele care au vârsta de peste 16 ani, exclusiv din surse autorizate, în spații deschise și la distanță de clădiri, autoturisme sau materiale inflamabile.

Siguranța celor dragi trebuie să fie mai presus de orice spectacol de moment. Sărbătorile sunt mai frumoase atunci când se încheie fără incidente. În situații de urgență, apelați cu încredere numărul unic 112.

Vă dorim tuturor sărbători binecuvântate, pline de liniște, lumină și bucuria de a fi împreună!

ISU Teleorman – Compartimentul Informare și Relații Publice

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole