Primarul orașului Zimnicea, dl.Petre Pârvu, a deschis ieri prima ediție a simpozionului dedicat autorilor zimniceni, sau care au scris despre orașul Zimnicea. Evenimentul a fost găzduit de Biblioteca Liceului Teoretic Zimnicea, bibliotecă care poartă numele lui Aurel Sergiu Marinescu, important publicist, istoric, și ziarist, care s-a născut la Zimnicea pe 12 februarie 1929. În vederea evenimentului, bibliotecara liceului, dna.Tamara Bălțățeanu, a organizat o amplă expoziție dedicată autorilor zimniceni.
Au susținut prezentări dl.prof. Marian Bibina(cuvânt dedicat poetului Miron Radu Paraschivescu), dna. prof Elena Ichim(despre aventura și importanța cunoașterii eroilor locali care s-au jertfit pentru patrie), dl. Bogdan Cotruță, bibliotecar în cadrul Bibliotecii Orășenești( medalion prof.Hariton Marinescu). De asemenea, elevi ai Liceului Teoretic Zimnicea au susținut un scurt recital din opera lui Miron Radu Paraschivescu.
La eveniment au participat elevi și cadre didactice, dna. prof. Floarea Constantinescu, director al liceului, dna. Valentina Vișan, viceprimar. Evenimentul de astăzi este rodul colaborării dintre Biblioteca Liceului Teoretic Zimnicea și Biblioteca Orășenească, cu sprijinul Primăriei Zimnicea și al Liceului Teoretic Zimnicea. Evenimentul este văzut ca un început de drum în lungul efort de recuperare și valorificare a memoriei și culturii locale zimnicene.












