Centrul EUROPE DIRECT Teleorman a organizat ieri, 11 august, o serie de activități dedicate dialogului european, cooperării transfrontaliere și implicării civice.
Evenimentul a debutat cu întâlnirea de lucru dintre EUROPE DIRECT Teleorman și EUROPE DIRECT Ruse (Bulgaria), desfășurată în prezența doamnei Anna-Maria Hristova, manager al centrului din Ruse. Discuțiile au vizat consolidarea colaborării dintre cele două centre, schimbul de bune practici și dezvoltarea unor viitoare proiecte comune.
Programul a continuat cu Lecția de informare europeană – „Informare corectă, dialog european și implicare civică”, urmată de premiera spectacolului de teatru forum „Stă în puterea ta să schimbi ceva!”, dedicat combaterii dezinformării și fenomenului de greenwashing.
La activități, a participat un public numeros, precum și viceprimarul municipiului Roșiorii de Vede, prof. Cristiana-Mirela Piper-Savu, membru al Rețelei consilierilor locali din UE, care susține activ proiectele EUROPE DIRECT desfășurate în comunitate. În intervenția sa, a transmis un mesaj adresat în special tinerilor, îndemnându-i să utilizeze cu responsabilitate rețelele sociale, să manifeste discernământ față de informațiile pe care le citesc și le distribuie și să redescopere valoarea comunicării directe, a întâlnirilor față în față și a implicării active în viața comunității.








