Marți, 13 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre și a Zilei Informării Preventive, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman va desfășura o serie de activități dedicate informării și pregătirii populației pentru situații de urgență.
Sub mesajul „Reziliența începe acasă”, pompierii militari și inspectorii de prevenire vor fi prezenți, în perioada 12–13 octombrie, în șase unități de învățământ din județ, precum și în zone pietonale, parcuri și centre comerciale aglomerate din Alexandria, Turnu Măgurele, Roșiorii de Vede, Zimnicea și Videle.
Prin lecții deschise, discuții directe cu cetățenii și distribuirea unor materiale informative, salvatorii vor promova măsurile de prevenire a incendiilor, regulile de comportare în cazul producerii unor dezastre și importanța pregătirii fiecărei familii pentru situații de urgență.
Un loc important în cadrul acestor activități îl va ocupa promovarea broșurii „În siguranță în casa ta – Protejează-ți locuința. Protejează-ți familia”, material realizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care cuprinde recomandări practice pentru reducerea vulnerabilității locuințelor în fața incendiilor, cutremurelor, inundațiilor și alunecărilor de teren. Broșura oferă, totodată, informații utile despre pregătirea familiei pentru situații de urgență și importanța asigurării locuințelor împotriva dezastrelor.
Tot marți, între orele 09.00 și 13.00, subunitățile de pompieri din județ își vor deschide porțile pentru toți cei care doresc să descopere tehnica de intervenție, să participe la activități demonstrative și să cunoască mai bine misiunile salvatorilor.
La nivel național, vor fi organizate și webinarul „În siguranță în casa ta”, precum și concursul online „Fii în siguranță acasă!”, detaliile privind participarea urmând să fie comunicate prin intermediul canalelor oficiale de informare.
Prin toate aceste activități, ne dorim să reamintim cetățenilor că prevenirea și pregătirea pentru situații de urgență reprezintă responsabilități comune, iar măsurile adoptate din timp pot contribui semnificativ la protejarea vieții și a bunurilor.
Îi invităm pe toți teleormănenii să participe la activitățile organizate și să descopere, alături de pompieri, cum pot contribui la siguranța propriei familii și a comunității.
Reziliența începe acasă! Protejează-ți locuința! Protejează-ți familia!
ISU Teleorman – Compartimentul Informare și Relații Publice



