150 de calculatoare recondiționate ajung în școlile, instituțiile sociale și ONG-urile din Teleorman

Sănătate

Ateliere Fără Frontiere anunță rezultatele primului apel din cadrul ediției 2026 a programului Dăm Click pe România. În urma procesului de selecție, 3.000 de calculatoare recondiționate vor fi donate către 203 organizații din 40 de județe și municipiul București, dintre care 99 de

instituții de învățământ, 57 de ONG-uri și 47 instituții publice. Echipamentele vor ajunge la peste 58.000 de elevi, profesori și beneficiari ai serviciilor de sprijin din mediul rural și urban.

Apelul s-a desfășurat în perioada 14 septembrie – 4 octombrie și a strâns 280 de aplicații din întreaga țară. În aplicațiile primite au fost solicitate peste 4.000 de calculatoare, față de cele

2.500 disponibile inițial pentru acest apel. Având în vedere numărul mare de solicitări, Ateliere Fără Frontiere a decis să crească la 3.000 numărul echipamentelor donate, pentru a putea sprijini mai multe instituții. Cifrele confirmă că nevoia de astfel de resurse rămâne ridicată.

Evaluarea aplicațiilor a luat în calcul relevanța proiectelor, impactul comunitar, sustenabilitatea și fezabilitatea acestora.

Din județul Teleorman, 8 organizații vor primi 150 de calculatoare recondiționate: șase școli gimnaziale din Bogdana, Cervenia, Drăcea, Frumoasa, Mavrodin și Plopii-Slăvitești, Centrul Județean de Excelență Teleorman din Alexandria și Spitalul Municipal Turnu Măgurele.

Lista completă a laureaților selectați poate fi consultată aici: https://redeee.ro/wp-content/uploads/2026/10/Dam-Click-pe-Romania-apel-1-laureati.pdf

Programul „Dăm Click pe România 2026” este dezvoltat de Ateliere Fără Frontiere în cadrul

atelierului de recondiționare reDEEE și este posibil cu sprijinul OMV Petrom, Kaufland România și ENGIE Romania.

Contextul în care se desfășoară „Dăm Click pe România”

Nevoia de dotare IT rămâne accentuată în România, unde decalajele privind abilitățile digitale izolează comunități întregi. Conform datelor oficiale din cel mai recent raport de țară, publicat în 2025, doar 27,7% din populația României deține competențe digitale de bază, nivel aflat mult sub media europeană de 55,5% și departe de ținta națională de 50% stabilită pentru anul 2030.

Discrepanțele sunt profunde în funcție de mediul de rezidență și de nivelul de educație. În mediul rural, doar 20,9% dintre locuitori au abilități digitale elementare, față de 47,5% în

Uniunea Europeană, iar în rândul persoanelor cu un nivel scăzut de educație formală, procentul scade la 12,5%. Deși tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani înregistrează cea mai ridicată rată din țară, de 47,1%, performanța lor rămâne considerabil sub media europeană de 69,9%. În acest

context, accesul la un calculator funcțional în clasa unei școli, într-o bibliotecă sau într-un centru social devine primul pas obligatoriu pentru reducerea faliilor sociale.

”Dăm Click pe România” reprezintă un model de parteneriat solid între sectorul

neguvernamental și mediul privat, creat pentru a adresa această problemă sistemică prin

intervenții de durată. Ateliere Fără Frontiere asigură colectarea autorizată a echipamentelor IT uzate și recondiționarea lor printr-un program de inserție socioprofesională a persoanelor din medii vulnerabile. Continuitatea programului este susținută de OMV Petrom, Kaufland România și ENGIE Romania, parteneri de lungă durată ai inițiativei.

„Succesul programului Dăm Click pe România se bazează pe o colaborare strânsă și responsabilă. Noi colectăm, recondiționăm și donăm, iar partenerii noștri, OMV Petrom, Kaufland România și ENGIE Romania, oferă stabilitatea fără de care această intervenție nu ar fi posibilă. Impactul acestei solidarități se vede clar în cele X organizații selectate în acest apel, care înseamnă calculatoare recondiționate, locuri de muncă reale în atelierul nostru social și

acces la tehnologie pentru comunități care altfel ar fi rămas izolate digital”, a declarat Cristina Bîcîilă, directoare generală Ateliere Fără Frontiere.

Toate echipamentele distribuite sunt preluate de la companii și persoane fizice de către reDEEE

– Ateliere Fără Frontiere, în calitate de colector autorizat, și sunt pregătite pentru reutilizare de către angajați aflați în programul de inserție socioprofesională. Prin recondiționarea celor 3.000 de echipamente alocate în acest apel, se evită totodată emiterea a aproximativ 1.650 de tone de CO2 în atmosferă, echivalentul absorbției, pe durata întregii vieți, a aproximativ 1.650 de copaci sau al emisiilor anuale a aproximativ 360 de mașini.

De la lansarea programului și până în prezent, peste 38.000 de echipamente IT au fost recondiționate și donate, ajungând la mai mult de 700.000 de beneficiari, în special elevi și cadre didactice. Se estimează că aproximativ 30% din unitățile de învățământ din România au primit calculatoare și echipamente prin intermediul acestui program. Instituțiile și organizațiile care nu au fost selectate în această etapă sau care nu au apucat să aplice vor avea o nouă oportunitate în cadrul celui de-al doilea apel al ediției, care urmează să fie lansat în ianuarie 2027.

Despre Ateliere Fără Frontiere

Ateliere Fără Frontiere este o asociație de utilitate publică și întreprindere socială, activă din 2008, care sprijină integrarea socioprofesională a persoanelor din medii vulnerabile prin locuri de muncă reale, cu contract, și acompaniere personalizată. reDEEE este atelierul său specializat în colectarea autorizată, recondiționarea și reutilizarea echipamentelor IT.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole