ÎNVESTIREA PREFECTULUI LA TELEORMAN

Sănătate

Luni, 2 noiembrie 2026, orele 09.00, am participat cu plăcere și onoare (în calitate de jurnalist acreditat) la ceremonia de învestire a Prefectului județului Teleorman, domnul Benone RABABOC (care a revenit în această funcție).
Astfel, în Sala mare a Palatului administrativ din Alexandria s-a desfășurat ceremonia oficială de depunere a jurământului și învestire în funcție. Evenimentul s-a desfășurat în sistem de videoconferință, la nivel central participând reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, în frunte cu noul ministru al Afacerilor Interne, domnul Marian NEACȘU.
În sală am remarcat prezența unor: angajați ai Prefecturii Teleorman, primari din județ, reprezentanți ai Consiliului Județean Teleorman, ai serviciilor publice deconcentrate, ai structurilor teritoriale de ordine și siguranță publică, consilieri locali și județeni, ai asociațiilor județene de pensionari și ai structurilor asociative ale rezerviștilor militari precum și reprezentanți ai mass-mediei teleormănene, alți invitați.
După mesajul transmis de către ministrul Afacerilor Interne, secretarul de stat Adrian PETCU (cel care coordonează activitatea din prefecturi) i-a invitat, rând pe rând (în ordinea alfabetică) pe toți prefecții să depună jurământul de învestitură.

Prefectul județului nostru, domnul Benone Rababoc a fost numit în funcție prin HG nr. 917/30.10.2026, asumându-și public mandatul de garant al respectării legii, de coordonare a serviciilor deconcentrate și de gestionare eficientă a situațiilor de urgență de la nivelul județului, în spiritul unei strânse colaborări instituționale cu autoritățile publice locale.
După ce a depus jurământul, dumnealui a transmis un mesaj, adresat celor prezenți dar și tuturor teleormănenilor.

În continuare, au mai luat cuvântul: primarul municipiului Alexandria, domnul Victor Drăgușin precum și fostul prefect, doamna Veronica-Valentina Mitran-Niculae.
Astfel, ceremonia a marcat încheierea mandatului fostului prefect și începutul unei noi etape la conducerea instituției prefectului (care reprezintă Guvernul în teritoriu).
La final, majoritatea celor prezenți în sală l-au felicitat și îmbrățișat pe noul prefect și i-au urat mult succes, în exercitarea noului mandat încredințat în slujba comunității teleormănene.🤝
Și din partea mea, sincere felicitări și succes în activitate, domnule Prefect!👌🙏🤝🇷🇴
Zilele următoare va mai urma o nouă rundă de numiri a unor subprefecți la unele județe, inclusiv la Teleorman.

Colonel în rezervă Orodel Emilian
2 noiembrie 2026

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole