Joi 12 noiembrie 2026, orele 11.00 am participat cu deosebită plăcere la Conferința de presă organizată de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Alexandru Dumitrie Ghica” al județului Teleorman.
Aceasta a fost condusă de către de inspectorul șef al instituției, domnul Colonel Florin PÎNGĂ, care l-a avut alături pe purtătorul de cuvânt, domnul Locotenent-colonel Gelu DRAGOMIR (în calitate de organizator și moderator al activității).
După urarea de bun venit (adresată jurnaliștilor acreditați care au onorat invitația) și prezentarea temei conferinței – ,,PREVENIREA INCENDIILOR DE LOCUINȚĂ ÎN SEZONUL RECE”, a urmat prezentarea unui material amplu, de către inspectorul șef.
În cadrul acestuia, au fost prezentate și oferite informații despre cele 201 de incendii de locuință produse în perioada 1 ianuarie – 9 noiembrie 2026 (punându-se întrebarea firească – oare, câte dintre ele puteau fi prevenite?) și în acest sens, fiind prezentate, în amănunt, o statistică privind cele 7.428 de situațiile de urgență gestionate precum și cauzele și situațiile cele mai frecvente care au favorizat izbucnirea incendiilor de locuință.
Au fost prezentate în amănunt toate măsurile luate de către ISU Teleorman împreună cu toate primăriile din județ, pentru a preveni și limita producerea incendiilor de locuință, pentru perioada următoare.
În continuare, inspectorul șef a prezentat Campaniile naționale de informare și conștientizare a populației derulate și care se desfășoară și în continuare.
Dincolo de bilanțul incendiilor și măsurile de prevenire, discursul inspectorului șef s-a concentrat la final, pe recomandările făcute de către pompieri tuturor cetățenilor, indicând și prezentând sfaturi practice pentru ceea ce contează pentru fiecare dintre noi: cum să ne protejăm casa, copiii și părinții, ce pericole trebuie să înlăturăm (și cât de mult poate conta un detector de fum montat la timp), cum să exploatăm sobele și alte mijloacele de încălzire, coșurile și burlanele de fum, cum să utilizăm instalațiile electrice și aparatele de încălzire, cum să exploatăm instalațiile de gaze, centralele termice și instalațiile GPL și cum pot fi protejate persoanele vulnerabile și conduita în caz de incendiu.
După prezentarea materialului, au urmat întrebări puse de unii jurnaliști la care domnul inspector șef a dat răspunsuri concise și lămuritoare. În continuare, prezint conținutul materialului de presă pus la dispoziția jurnaliștilor de către purtătorul de cuvânt: ,, Prevenirea incendiilor de locuință constituie o preocupare permanentă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, având în vedere consecințele grave pe care aceste evenimente le pot avea asupra vieții și bunurilor cetățenilor. În acest sens, pe lângă misiunile de intervenție, pompierii desfășoară periodic controale de specialitate, activități de informare preventivă și campanii de conștientizare a populației, pentru identificarea și înlăturarea factorilor de risc care pot favoriza producerea incendiilor. Responsabilitatea prevenirii revine însă și fiecărui proprietar sau utilizator al unei locuințe, deoarece siguranța familiei depinde, în mare măsură, de modul în care sunt întreținute și exploatate instalațiile electrice, coșurile de fum, sobele, centralele termice și celelalte mijloace de încălzire. Verificarea lor nu trebuie amânată până la apariția unei defecțiuni și nici privită ca o activitate rezervată exclusiv începutului sezonului rece; ea trebuie realizată periodic, iar problemele constatate trebuie remediate de persoane competente, înainte de a pune în pericol locatarii.
În această perioadă, când temperaturile nocturne sunt scăzute, iar mijloacele de încălzire sunt deja utilizate în numeroase gospodării, atenția acordată acestor măsuri trebuie să fie cu atât mai mare. O sobă deteriorată, un coș de fum necurățat, o instalație electrică suprasolicitată sau o improvizație aparent minoră pot declanșa un incendiu care se propagă rapid, mai ales în locuințele în care există materiale combustibile în apropierea surselor de căldură.
Potrivit datelor centralizate la nivelul ISU Teleorman, în perioada 1 ianuarie – 9 noiembrie 2026, în județul nostru s-au produs 201 incendii de locuință, față de 210 în perioada corespunzătoare a anului 2025, ceea ce reprezintă o scădere cu 9 evenimente, respectiv 4,29%. Deși evoluția este una favorabilă din perspectiva frecvenței acestor incendii, consecințele asupra vieții și sănătății oamenilor rămân deosebit de grave: trei persoane, cu vârste cuprinse între 56 și 70 de ani, și-au pierdut viața, iar alte 11 au fost rănite. Dintre persoanele rănite, opt aveau vârste între 56 și 70 de ani, iar trei între 26 și 55 de ani. Acest bilanț atrage atenția asupra vulnerabilității persoanelor în vârstă și asupra nevoii ca familiile, vecinii și comunitățile să se implice în protejarea celor care nu pot identifica ori înlătura singuri pericolele din propriile locuințe. Privită în ansamblu, situația operativă indică faptul că, în același interval, pompierii teleormăneni au gestionat 7.428 de situații de urgență, comparativ cu 6.530 în perioada corespunzătoare a anului 2025, ceea ce reprezintă o creștere de 13,75%. Numărul total al incendiilor a scăzut de la 358 la 275, respectiv cu 23,18%, dintre cele înregistrate anul acesta 197 producându-se în mediul rural și 78 în mediul urban. În categoria mai largă a incendiilor la gospodăriile cetățenești au fost consemnate 238 de evenimente, față de 302 în anul precedent, în scădere cu 21,19%. Această categorie statistică este distinctă de incendiile de locuință prezentate anterior și nu trebuie confundată cu acestea.
Printre situațiile care au favorizat izbucnirea incendiilor de locuință se regăsesc defecțiunile și improvizațiile la instalațiile electrice, suprasolicitarea circuitelor, exploatarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire, coșurile de fum deteriorate sau necurățate, precum și depozitarea cenușii și a jarului în apropierea materialelor combustibile.
Deși reducerea numărului de incendii reprezintă o evoluție favorabilă, consecințele înregistrate în acest an confirmă că riscul rămâne ridicat, iar eforturile de prevenire trebuie continuate.
În vederea prevenirii și gestionării situațiilor de urgență specifice sezonului rece, noiembrie 2026 – martie 2027, unitatea noastră a solicitat tuturor UAT-urilor derularea următoarelor activități: identificarea persoanelor vulnerabile de la nivelul localității, activități de informare preventivă la gospodăriile cetățenești, atât în domeniul apărării împotriva incendiilor, cât și al protecției civile. Se va acorda prioritate gospodăriilor în care locuiesc persoane vulnerabile, urmărindu-se verificarea modului de utilizare a mijloacelor de încălzire, a stării coșurilor de fum, a instalațiilor electrice, a depozitării jarului și a materialelor combustibile, precum și respectarea celorlalte măsuri de prevenire a incendiilor. Reprezentanții autorităților locale vor lua măsuri pentru identificarea și pregătirea din timp a spațiilor care pot fi utilizate pentru cazarea temporară a persoanelor evacuate sau aflate în dificultate, identificarea persoanelor fără adăpost și stabilirea măsurilor necesare pentru transportarea și cazarea temporară a acestora în spații corespunzătoare, verificarea surselor de alimentare cu apă pentru stingerea incendiilor, verificarea centralelor termice și a instalațiilor de încălzire din unitățile de învățământ, asigurarea mobilizării imediate a personalului Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), la solicitarea structurilor competente, în sprijinul forțelor profesioniste ale inspectoratului.
În perioada următoare, inspectorii de prevenire și personalul subunităților de intervenție vor continua acțiunile de informare a populației, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale și serviciile voluntare pentru situații de urgență, cu accent pe verificarea condițiilor de siguranță din gospodării și pe transmiterea unor recomandări adaptate riscurilor întâlnite. O atenție deosebită va fi acordată persoanelor vârstnice care locuiesc singure, persoanelor cu dizabilități, familiilor cu mulți copii și celor aflate în situații materiale dificile, pentru care sprijinul concret în efectuarea verificărilor și reparațiilor tragedie.
Campanii de informare și conștientizare a populației:
Mesajele transmise în cadrul acestor activități vor fi susținute și prin promovarea campaniilor naționale de informare preventivă, care abordează atât riscurile asociate încălzirii locuințelor, cât și protecția copiilor, a persoanelor vârstnice și utilitatea dispozitivelor de avertizare timpurie. Pentru facilitarea preluării de către reprezentanții mass-media, prezentăm în continuare campaniile și materialele video aferente:
- „Îndepărtează pericolele! Protejează-i pe cei dragi!” – pune accent pe prevenirea incendiilor în locuințe și protejarea persoanelor vârstnice.
Material video: https://youtu.be/Honyz6YTLV8; https://youtu.be/RZDC1nb02bY?t=4; https://youtu.be/zQjeT5L2M8s; - „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău” – urmărește responsabilizarea adulților în privința supravegherii copiilor și a siguranței acestora în locuință.
Material video: https://www.youtube.com/watch?v=uIQn9NnTm0s; https://www.youtube.com/watch?v=JIyiSNVOGxM; https://www.youtube.com/watch?v=xR6tn-7CKKI; - RISC I – „Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale!” – atrage atenția asupra pericolelor generate de improvizațiile la instalațiile electrice și de gaze.
Material video: https://youtu.be/p7zGgElCYOU; - RISC II – „Siguranța nu e un joc de noroc!” – vizează incendiile provocate de coșurile de fum neîntreținute sau exploatate necorespunzător.
Material video: https://youtu.be/ixUc6UmdzHY; - RISC III – „Siguranța NU e un joc de noroc!” – abordează improvizațiile și suprasolicitarea instalațiilor electrice.
Material video: https://youtu.be/Q14728rKBAM; - RISC V – „Scăpările de gaze” prezintă riscurile acumulărilor de gaze și conduita necesară pentru evitarea accidentelor.
Material video: https://youtu.be/krX33sB8Qh8; - RISC IV – „Mai bine previi, decât să nu fii!” promovează utilizarea detectoarelor de incendiu în locuințe.
Material video: https://youtu.be/zr5E3WqSQCk; - „DETECTOR PENTRU VIAȚĂ” – evidențiază rolul avertizării timpurii prin detectoare de fum și monoxid de carbon.
Material video: https://www.youtube.com/watch?v=7t5VmcmjzYA.
Campania „Detector pentru viață” – activități desfășurate în anul 2026:
În cadrul campaniei „Detector pentru viață”, ISU Teleorman a primit în anul 2026 un număr de 498 de dispozitive, dintre care 374 de detectoare de fum și 124 de detectoare de monoxid de carbon, toate fiind montate în gospodăriile cetățenilor din 22 de localități ale județului nostru.
Selectarea localităților și a gospodăriilor beneficiare s-a realizat cu sprijinul autorităților locale, în urma analizării incendiilor produse începând cu anul 2025 și a vulnerabilităților existente în comunități, fiind avute în vedere îndeosebi locuințele din mediul rural construite înainte de anul 2000, cele încălzite cu combustibil solid și gospodăriile în care locuiesc copii, persoane vârstnice, persoane singure ori persoane cu dizabilități.
Un criteriu suplimentar l-a reprezentat accesibilitatea localităților și posibilitatea ca, în anumite zone, timpul de răspuns al echipajelor să fie mai mare, astfel încât avertizarea timpurie să le ofere locatarilor șansa de a se evacua și de a solicita ajutor.
În raionul Detașamentului Alexandria au fost selectate Plosca, Drăgănești de Vlașca, Frăsinet, Botoroaga și Ștorobăneasa, cu 117 dispozitive; în raionul Detașamentului Roșiorii de Vede, Scrioaștea, Rădoiești, Sfințești, Măldăeni, Peretu, Săceni, Didești și Vârtoape, cu 176 de dispozitive; în zona Videle, Cosmești și Siliștea, cu 70 de dispozitive; în zona Turnu Măgurele, Segarcea Vale, Crângeni și Islaz, cu 65 de dispozitive; iar în zona Zimnicea, Pietroșani, Fântânele, Cervenia și Conțești, cu alte 70 de dispozitive.
Detectoarele nu înlocuiesc verificarea și întreținerea instalațiilor și nici nu împiedică, prin ele însele, izbucnirea unui incendiu, însă pot semnala pericolul într-un moment în care evacuarea este încă posibilă. În cazul monoxidului de carbon, care nu poate fi identificat prin miros, avertizarea timpurie este cu atât mai importantă, întrucât acumulările periculoase pot apărea fără ca persoanele din locuință să își dea seama.
Cu prilejul acestei conferințe de presă, adresez rugămintea ca dumneavoastră, reprezentanții mass-mediei, să ne sprijiniți în transmiterea acestor mesaje preventive, inclusiv prin difuzarea materialelor video puse la dispoziție, pentru ca recomandările să ajungă la cât mai multe familii, în special la cele care se confruntă cu riscuri crescute în sezonul rece.
POMPIERII RECOMANDĂ CETĂȚENILOR:
Pentru prevenirea incendiilor la locuințe, solicităm cetățenilor să acorde o atenție constantă stării mijloacelor de încălzire și instalațiilor utilizate în gospodării, să nu amâne remedierea defecțiunilor și să solicite intervenția personalului specializat ori de câte ori sunt necesare verificări sau reparații.
- La exploatarea sobelor și a altor mijloace de încălzire:
Sobele trebuie verificate, curățate și reparate înainte de utilizare și ori de câte ori apar defecțiuni, fără a fi supraîncărcate sau alimentate cu un alt combustibil decât cel pentru care au fost construite. Aprinderea focului cu benzină, petrol ori alte lichide inflamabile este interzisă, iar lemnele nu trebuie să depășească dimensiunile focarului. În apropierea sobelor nu se depozitează haine, mobilier, lemne sau alte materiale combustibile, iar pardoseala combustibilă din fața ușiței de alimentare trebuie protejată cu o tablă metalică de cel puțin 70 × 50 cm. Copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați în încăperile în care arde focul, iar cenușa și jarul se depozitează numai în locuri special amenajate, la distanță de materialele care se pot aprinde; - La exploatarea coșurilor și burlanelor de fum:
Coșurile de fum trebuie verificate, curățate și, dacă este cazul, reparate de persoane specializate, atât înaintea perioadei de utilizare intensă, cât și atunci când starea lor o impune. Este necesară izolarea corespunzătoare față de elementele combustibile ale planșeelor și acoperișurilor, iar porțiunile aflate în pod trebuie întreținute astfel încât eventualele fisuri să poată fi observate și remediate înainte ca scânteile sau gazele fierbinți să provoace aprinderea materialelor din jur; - La utilizarea instalațiilor electrice și a aparatelor de încălzire:
Instalațiile electrice defecte, prizele deteriorate, conexiunile improvizate și siguranțele înlocuite cu sârmă ori alte materiale necorespunzătoare nu trebuie utilizate, iar intervențiile asupra acestora se efectuează numai de personal autorizat. Circuitele nu trebuie suprasolicitate prin conectarea simultană a mai multor aparate cu consum ridicat, iar mijloacele electrice de încălzire nu trebuie lăsate în funcțiune fără supraveghere sau amplasate lângă materiale combustibile. La apariția unor semne de supraîncălzire ori funcționare defectuoasă, aparatele trebuie deconectate în condiții de siguranță și verificate înainte de reutilizare; - La exploatarea instalațiilor de gaze, a centralelor termice și a instalațiilor GPL
Montarea, punerea în funcțiune, verificarea și repararea centralelor termice și a instalațiilor de alimentare cu gaze trebuie realizate de personal autorizat, cu respectarea cerințelor tehnice aplicabile. Etanșeitatea instalațiilor nu se verifică niciodată cu flacără deschisă; dacă se simte miros de gaz, nu se acționează întrerupătoare și nu se folosesc surse de aprindere, se aerisește numai dacă operațiunea poate fi făcută în siguranță, se părăsește zona de pericol și se anunță serviciile competente din exteriorul clădirii.
În ceea ce privește instalațiile GPL fixe, ținând cont de atribuțiile autorităților administrației publice locale în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului, autorizării executării lucrărilor de construcții și prevenirii situațiilor de urgență, am solicitat acestora să efectueze demersurile necesare identificării tuturor celor care dețin și utilizează astfel de sisteme de alimentare cu GPL, precum și informării deținătorilor acestora cu privire la obligațiile de autorizare și la respectarea condițiilor de exploatare în siguranță.
În acest context, reamintim că, potrivit prevederilor H.G. nr. 571/2016, cu modificările și completările ulterioare, alimentarea consumatorilor cu gaze petroliere lichefiate stocate în rezervoare/recipiente fixe cu capacitatea individuală de maximum 5.000 de litri sau grupuri de rezervoare/recipiente fixe cu capacitatea totală de maximum 30.000 de litri volum de apă, aferente laboratoarelor sanitare, școlare și altor asemenea obiective, clădirilor cu activități de producție și fluxuri tehnologice, instalațiilor de încălzire centrală și locală, pentru prepararea apei calde de consum și a hranei, se supun autorizării privind securitatea la incendiu.
Sistemele de alimentare cu GPL se proiectează și se execută cu respectarea prevederilor Normativului pentru proiectarea și executarea sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL), indicativ I 31/99, iar exploatarea acestora trebuie să respecte prevederile Normativului pentru exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL), indicativ I 33/99.
Subliniem faptul că începerea lucrărilor pentru realizarea sistemelor de alimentare cu GPL este permisă numai după obținerea de către investitor sau beneficiar a autorizației de construire, în condițiile legii, iar punerea în funcțiune a instalațiilor care intră sub incidența prevederilor legale menționate este condiționată de obținerea autorizației de securitate la incendiu. Prin emiterea acestei autorizații se certifică, în urma verificărilor efectuate în teren de personalul inspectoratului, îndeplinirea măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice categoriei respective de obiective.
Nerespectarea obligației de solicitare și obținere a autorizației de securitate la incendiu, în situațiile în care aceasta este obligatorie, constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 20.000 și 50.000 de lei, potrivit prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - Protejarea persoanelor vulnerabile și conduita în caz de incendiu:
Îndemnăm cetățenii să verifice periodic și condițiile de siguranță din locuințele părinților, bunicilor sau vecinilor care trăiesc singuri, să îi ajute să remedieze defecțiunile constatate și, acolo unde este posibil, să monteze detectoare adecvate de fum și monoxid de carbon. În cazul producerii unui incendiu, prioritatea este evacuarea persoanelor aflate în pericol și apelarea imediată a numărului unic 112, fără încercări riscante de recuperare a bunurilor din încăperile cuprinse de fum sau flăcări.
Informații suplimentare privind măsurile de prevenire și comportamentul în situații de urgență sunt disponibile atât pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență – www.fiipregatit.ro, cât și în aplicația DSU, care poate fi descărcată gratuit pe dispozitivele mobile.
Prevenirea incendiilor presupune atenție și responsabilitate pe tot parcursul anului, iar verificările efectuate la timp pot proteja atât locuința, cât mai ales viața celor care o folosesc.”
La finalul conferinței de presă, inspectorul șef și purtătorul de cuvânt ne-au mulțumit tuturor pentru prezență.
Colonel în rezervă Orodel Emilian







