Cum să crești gradul de interes al copiilor și tinerilor pentru practicarea sportului, unde și cum să-și desfășoare activitatea colegii mei, și cum să atragă copiii spre activitatea sportivă și să obțină performanță, în condițiile în care, în Teleorman, de exemplu, trenează încă din anul 2008 realizarea a două investiții importante: sediu și sală de sport pentru cluburile sportive școlare din Roșiorii de Vede și din Turnu Măgurele ?
Investițiile care trebuiau finalizate din 2016, se deteriorează zi de zi în lipsa finanțării necesare, iar suma alocată prin bugetul acestui an este infimă, reprezentând sub 1 % din suma necesară finalizării.
Acesta este motivul pentru care, după interpelarea adresată ministrului Educației, am susținut și o declarație politică în plenul Parlamentului sperând că poate cineva va auzi și îi va păsa.