12.8 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, martie 29, 2024

As. C.A.R.P. Alexandria O FAMILIE UNITĂ ÎN MOMENTE DE CUMPĂNĂ

Sănătate

      Declanşarea  pandemiei de COVID 19, în prima parte a anului 2020, ne-a luat prin surprindere şi pe noi teleormănenii, de fapt întreaga umanitate prin impactul său negativ, cu efecte greu de cuantificat. În mod firesc a influenţat şi activitatea colectivul Asociaţiei Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Alexandria,  care la începutul lunii iulie 2020 număra în rândurile sale 12.020 membrii. Dacă foarte multe sectoare economico-sociale au închis porţile şi au trimis salariaţii acasă, la noi, respectând restricţiile impuse de ordonanţele militare s-a lucrat zi de zi cu publicul. Am avut dovada concretă prin numărul solicitărilor că, mai mult decât altă dată, oamenii de vârsta a treia au avut nevoie să simtă că acum sunt sprijiniţi financiar, respectiv de către As. C.A.R.P. Alexandria unde sunt membrii. Au fost perioade pe parcursul lunilor din semestrul I în care, peste 100 de persoane au trecut zilnic pragul sediului asociaţiei cu diverse solicitări. La rândul lor casierii zonali din teritoriu au avut şi ei un rol important în contactul cu oamenii întocmind contracte de împrumut încasând rate, cotizaţii şi contribuţii. De exemplu, în localităţile Plosca şi Băbăiţa cererile de împrumut ale membrilor au fost onorate în comunele amintite de către un reprezentant al asociaţiei, evitându-se deplasarea solicitanţilor la Alexandria, când practic nici nu mai funcţiona transportul în comun. Pentru a-şi îndeplini rolul cu scop de caritate, întrajutorare mutuală şi protecţie socială membrii Consiliul Director, în perioadele cele mai grele, cu întregul colectiv au hotărât să continue activitatea, stabilind programul în concordanţă cu intervalul orar în care cei cu vârsta de peste 65 de ani au avut voie să părăsească domiciliu şi să se deplaseze pe stradă în timpul zilei.

     Dacă înainte de pandemie intrarea membrilor în sediul asociaţiei nu era numeric limitată, acum s-a impus o anume conduită, respectarea strictă la o serie de reguli cum este distanţarea socială la 1,5 – 2 m. Oamenii au înţeles că, în spaţii închise, trebuie să poarte obligatoriu mască de protecţie, la intrare şi la ieşirea din sediu să folosească dezinfectantul pus la dispoziţie de personalul asociaţiei. S-a avut în vedere accesul unui număr de patru persoane la cele patru casieri unde s-au achitat cotizaţii, contribuţii şi plata ratele la împrumuturi.

     În primul semestru, la ghişeele celor trei birouri-contracte s-au întocmit documentele la 2.440 membri care au solicitat împrumuturi, suma totală acordată fiind de 12.027.400 lei. De consemnat este şi faptul că tot mai mulţi seniori au dorit să facă parte din  marea noastră familie. Ne bucurăm că un număr de 339 pensionari au intrat în rândurile  asociaţiei C.A.R.P. Alexandria. La fel ca şi anul trecut şi acum Consiliul Director a asigurat un fond important pentru ajutoare ocazionale nerambursabile destinat celor care au o pensie până în 850 lei. Pentru a se evita o posibilă aglomerare de persoane, s-a stabili ca membrii care au dreptul, când se prezintă la ghişeu să achite cotizaţia, contribuţia ori ratele la împrumut, pe baza unei cereri să primească suma de 80 de lei, care este trecută la fondul social propriu. Până la începutul lunii iulie s-au înregistrat 647 beneficiari, suma totală acordată fiind de 53.180 lei. Cei care au dreptul pot depune cerere pentru cei 80 de lei până în ultima luna din acest an – decembrie 2020.

    Revenind la pandemie şi pericolul cu care ne vom confrunta şi în perioada următoare, în mod firesc  vom menţine restricţiile: accesul limitat în sediu, distanţare socială, măşti de protecţie, folosirea dezinfectantului. Membrii vor trebui să intre pe rând în sediu în timp ce alţii aşteptă afară, în aer liber, unde riscul de o eventuală contaminare este mult redus. Seniorii s-au convins că se fac, în continuare, eforturi deosebite din partea Consiliului Director şi al personalului operativ ca timpul de aşteptare să fie cât mai mic. Activitate cu publicul, de luni până vineri, se desfăşoară acum între orele 08,00 – 14,00; dacă situaţia o impune – cum s-a mai întâmplat -, se va prelungi programul până la 16,00, când toţi membrii îşi vor soluţiona problemele.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole