11.7 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, aprilie 26, 2024

Prognoza METEO pentru Teleorman. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în perioada 19-21 august și în jurul datei de 24 august.

Sănătate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă estimare a evoluţiei valorilor termice şi precipitaţiilor, valabilă pentru următoarele două săptămâni, mai precis în intervalul 17-30 august 2020.
Astfel, în județul Teleorman, deși vor fi unele variații în evoluția valorilor termice diurne, vremea va fi călduroasă pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, chiar caniculară, pe arii restrânse în zonele de câmpie. Media valorilor maxime, va fi cuprinsă între 30 și 33 de grade, cele mai ridicate temperaturi urmând să se înregistreze în 22 și 23 august, dar și după data de 27 august. Temperaturile minime vor fi în jur de 15 grade în primele două zile, apoi vor crește ușor spre 16…18 grade, medie ce se va menține fără variații importante până la finalul celor două săptămâni de prognoză. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în perioada 19-21 august și în jurul datei 24 august.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole