6.5 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

sâmbătă, noiembrie 9, 2024

Dincolo de aparenţe…

Sănătate

…Eşti tu, cu trăirile tale, sentimentele, împlinirile dar şi cu dezamăgirile de zi cu zi… Un om normal, simplu, pierdut în mulţime, are dreptul să şi le exprime. Tu, nu! Nu-ţi permite statutul. Acel statut pe care l-ai dobîndit, fie că ai dorit, ori ba, dar pe care îl deţii. Ca o povară, sau ca o binefacere. Sau ca o necesitate. Dincolo de „sticlă”, nu trebuie să fii privit. Chit că uneori îţi doreşti lucrul acesta. Acesta este modul cel mai frustrant de a convieţui. Te minţi pe tine uneori, cum spui, dar nu laşi loc pentru „breşe”. Indiferent de natura lor. Eşti persoană publică şi nu ai dreptul să greşeşti. Greşeala este omenească, pentru cel care trece neobservat prin mulţime. Pentru tine, seamănă cu o sinucidere… Ochii sunt aţintiţi asupra ta, caractere moromeţiene se dezlănţuie cu întrebări care mai de care venite parcă din „Poiana lui Iocan”. În faţa unor astfel de realităţi răutăcioase nu poţi decît să disimulezi, să cabotizezi, pentru a avea puterea de a para ipocrizia, făţărnicia şi de a le răspunde unora sau altora, fie şi în gînd, la întrebările care-i “macină”, cu genialul răspuns a lui Ilie Moromete: ”…d-aia, să se mire proştii!…”
Trăim în lumea lui Moromete, cu bune şi rele. Băţoşi, uneori duri, alteori ipocriţi. Dar trăim! Şi pentru că trăim, nu avem dreptul să permitem privirea imaginii dincolo de „sticlă”. Nu avem dreptul la slăbiciuni!
Slăbiciunile sunt pentru cei care se plimbă nestingheriţi printre noi. Noi nu putem fi decît observatori, vectori de imagine şi „supapa” care atrage răutăţi. Evident, „omeneşti”…

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole