13.7 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, aprilie 25, 2024

Concurs de colinde – Primăria Municipiului Alexandria organizează în perioada 1-8 decembrie 2020 concursul „Colindăm”.

Sănătate

Acesta are ca scop renașterea, păstrarea și propagarea obiceiurilor de iarnă în vederea educației prin și pentru valorile naționale a tinerei generații.
Concursul se adresează preșcolarilor și elevilor cu vârstă de până la 19 ani din municipiul Alexandria.
Acest concurs nu se desfășoară cu prezența fizică la sediul organizatorului sau în altă locație. Colindul va consta într-un montaj video, cu respectarea normelor sanitare și de protecție în vigoare, datorate pandemiei de COVID-19.
La concurs vor participa câte trei grupuri, formate din maximum 10 persoane și un coordonator, pe fiecare unitate de învățământ, pentru următoarele categorii de vârstă: grădinițe; clasele 0- IV; clasele V-VIII; licee.
Programul poate include doar colinde magico-rituale, colinde cu elemente de urare, de felicitare, colinde de tip general, colinde sociale, fantastice, eroice, despre agricultură etc., colinda evidențiindu-se prin bogăția și importanța conținutului.
În concurs se va participa cu un singur colind tradițional din zonele etnofolclorice ale țării, interpretat în limba română (maximum 10 minute/unitate de învățământ/categorie de vârstă).
Nu vor fi luate în considerare scenetele/piesele de teatru, cântecele de iarnă sau din repertoriul unor soliști de muzică etno, folk, care abordează versuri de colind.
Înscrierile se vor realiza de către reprezentanții unităților de învățământ, care se vor prezenta la sediul Primăriei Alexandria, Compartiment Cultură, Sport, Tineret, et. 2, cam.13. Documentele necesare pentru înscriere sunt fișa de înscriere pentru grupul participant în care va fi descris colindul și zona din care provine, însoțită de tabele nominale cu membrii grupului și colindul, montat în format MP4 pe suport DVD și negativ, până la data de 30.11.2020.
Perioada de înscriere este 16-30 noiembrie 2020.
Se vor organiza întâlniri cu coordonatorii, la cererea acestora, cu minimum două săptămâni înainte de concurs și se vor clarifica (prin supune la vot, dacă va fi cazul), eventualele nelămuriri.
​Vor fi acordate premii tuturor participanților și câștigătorilor care vor fi desemnați de un juriu de specialitate.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole