5.6 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

marți, decembrie 10, 2024

Dezastru și bătaie de joc în sănătate. Mor oameni cu zile din cauza incompetenței actualilor guvernanți – Partidul Pro România

Sănătate

Comandat de Pro România Org. Jud. Teleorman cod mandatar financiar 11200008 –

Locurile din terapia intensivă (ATI) pentru pacienții COVID-19 aproape s-au epuizat. Este bulversare totală, nebunie totală în privinţa paturilor libere de la terapie intensivă pentru Covid-19.

Pacienţi, rude şi medici se plâng că nu mai găsesc locuri, iar bolnavii mor cu zile. România a ajuns la stadiul în care rudele și cunoștințele pacienţilor bolnavi de COVID-19 fac apeluri disperate către spitale, inclusiv pe reţelele de socializare, pentru găsirea unui loc ”salvator” la terapie intensivă. Dacă găsesc, în cele din urmă, asta înseamnă că cineva a murit și a eliberat astfel un loc.

În România guvernată haotic de PNL, pacienții, cunoștințele sau rudele acestora au ajuns să caute pe facebook locuri în ATI pentru a se trata de Covid. În aceeași Românie în care Guvernul PNL minte cu nerușinare că acționează extrem de eficient și crește săptămânal numărul de paturi ATI pentru pacienții COVID. 

Realitatea din spitale este, din păcate, alta decât cea coafată de actualii guvernanți la ore de maximă audiență, doar pentru a mai atrage ceva susținere electorală. Manipulările de acest gen încep să semene cu crime împotriva propriului popor!

Ghinionul de a fi guvernată România de incompetenții PNL în timpul acestei epidemii de COVID omoară zilnic tot mai mulți oameni.

Președintele Comisiei de Sănătate din Senat, Laszlo Attila (UDMR), a declarat că de o lună și jumătate nu a mai fost convocată Comisia pentru managementul epidemiologic al COVID-19. Este vorba despre comisia de specialiști, constituită prin ordin al ministrului Sănătății. Senatorul UDMR a precizat că specialiștii din această comisie spun de luni de zile că trebuie să creștem capacitatea de testare și capacitatea de a face anchete epidemiologice.

La fiecare decizie aberantă pe care o ia, la fiecare declarație publică, premierul Ludovic Orban invocă recomandarea ”specialiștilor” drept justificare pentru măsurile sau acțiunile domniei sale, fără a lămuri însă cine sunt acești specialiști la recomandarea cărora se iau deciziile. Dacă afirmațiile senatorului UDMR sunt veridice, și, într-adevăr, adevărații specialiști desemnați în această comisie nu au mai fost consultați de mai bine o lună în privința măsurilor necesare, atunci Orban trebuie să explice public cine sunt cei care au stabilit modul de acțiune în această perioadă, exact când numărul de îmbolnăviri a explodat.

Probabil că și grupul de ”specialiști” invocat repetat de premier este alcătuit din același tip de ”specialiști” ca și în cazul așa-zisului grup de comunicare strategică, care s-a dovedit până la urmă a fi coordonat de un individ fără studii.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole