12 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, aprilie 19, 2024

Petre Pârvu: „Continuăm acțiunea aceasta împotriva virusului până la sfârșitul anului, iar dacă sunt probleme și după 1 ianuarie, vom aloca fonduri și vom continua această activitate.”

Sănătate

Rata incidenței în orașul Zimnicea este în prezent de 3,28 la mia de locuitori, 36 de persoane aflându-se în carantină la domiciliu, iar alte 17 persoane fiind în izolare.
În ceea ce privește dezinfectarea, primarul orașului, Petre Pârvu, a declarat: „Am continuat „bătălia”, dezinfectând și săptămâna trecută toate scările de bloc, mobilierul stradal, locurile de joacă, parcul, piața agroalimentară, Primăria, creșa, birourile de la APA SERV și Polaris, Evidența Populației. Continuăm acțiunea aceasta împotriva virusului până la sfârșitul anului, iar dacă sunt probleme și după 1 ianuarie, vom aloca fonduri și vom continua această activitate.”
Referitor la spital, Petre Pârvu a spus: „ Au fost internați 51 de cetățeni din oraș și din alte localități și au fost externați 37. Așa cum am anunțat și săptămâna trecută, primul medic care a fost infestat și depistat pozitiv a venit la serviciu, urmând ca la finalul săptămânii să vină și ceilalți doi.”
Săptămâna care a trecut s-au făcut în orașul Zimnicea 45 de teste pentru cetățeni din oraș și din comunele limitrofe.
În privința ratei de incidență, de 3,28 la mia de locuitori, dintre cei depistați pozitiv fac parte nu numai cei care locuiesc în oraș, ci și aceia care studiază sau lucrează în alte localități, însă au domiciliul în acest oraș. Astfel se explică această rată ridicată a incidenței, dar așa s-a luat decizia la nivel național, ca fiecare să fie raportat la domiciliul din cartea de identitate.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole