Comunicat de presă
Va multumesc pentru votul pe care l-ati dat duminica. Sunt conștient că votul dumneavoastră este un vot pentru responsabilitate din partea politicienilor, dar și un vot pentru dreptul dumneavoastră de a avea un trai sigur și mai bun.
Eu sunt convins ca politica se poate face și altfel și cred ca în politică, precum în viață, trebuie să ai caracterul, înțelepciunea și educația aceea simplă pe care o întâlnim la părinții și bunicii noștri.
Am simțit în această campanie, simpatia oamenilor, determinarea lor de a schimba ceea ce părea de neschimbat, sancționarea prin vot a celui ce ar fi trebuit să fie președintele tuturor, dar care scuipa fiere în fiecare seară la adresa PSD…
Aprecierea și susținerea cetățenilor este ceea ce contează, ceea ce mă responsabilizează și ceea ce mă determină să fiu în prima linie pentru susținerea proiectelor la care ne-am angajat si pentru care, azi, suntem victorioși.
Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc roșiorenilor mei pe care i-am simțit atât de aproape și care, total dezinteresat, m-au susținut întotdeauna.
Acesta este rezultatul alegerilor din 6 dec 2020 obtinut la Roșiorii de Vede, rezultatul pe judet nu este definitiv:
Camera Deputatilor Senat
PSD – 50,84 % 50,63 %
PNL – 17,91 % 18,44 %
USR+ – 15,03 % 14,16 %
AUR – 4,87 % 3,76 %
ProRom – 3,76 % 3,55 %
PMP – 2,87 % 3,17%
Dragi teleormăneni, contați pe buna mea credință, pe onestitatea și implicarea mea totală în susținerea voastră și a comunităților din care faceți parte!
Florin Piper-Savu, deputat PSD Teleorman