În această seară, în jurul orei 18.00, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc de locuințe, de pe strada Chimiei, din municipiul Turnu Măgurele, la un apartament situat la etajul al 2 lea.
Ajunși la fața locului cu 2 autospeciale de lucru cu apă și spumă, salvatorii au constatat faptul că focul se manifesta mocnit într-un dormitor al locuinței, la un pat, tocul unei ferestre și la mai multe materiale textile, cu degajări mari de fum. Aproximativ 20 de persoane, locatarii de pe scara blocului, s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție. Dintre acestea, 4 copii, cu varste cuprinse între 2 și 8 ani, și un adult, de cca. 32 de ani, cu atac de panică și ușoară intoxicație cu fum, au fost preluate de către echipajele SAJ Teleorman, au primit primul ajutor și au fost transportate la UPU Alexandria pentru investigații medicale amănunţite.
Incendiul a fost stins rapid în limitele găsite, fără ca flăcările să se extindă la bunurile din celelalte încăperi.
Din primele verificări efectuate, cauza probabilă a incendiului a fost o lumânare aprinsă, uitată de locatar. Menționăm că apartamentul nu era racordat la instalația electrică a blocului, iar în interiorul acestuia nu se afla nicio persoană la momentul izbucnirii incendiului.