4.6 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, decembrie 5, 2024

Zilnic, în sprijinul semenilor – ISU Teleorman

Sănătate

Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au derulat în ultimele 24 de ore un număr de 26 de misiuni, după cum urmează:

21 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

– o intervenție în sprijinul echipajului SAJ Teleorman, pentru preluarea unei persoane cu probleme de sănătate;

2 misiuni de transport și prelevare probe COVID-19 împreună cu personalul SAJ Teleorman;

– 2 decontaminări ale autospecialelor de intervenție folosite în misiunile COVID-19.

Pe linia prevenirii și combaterii răspândirii infecției cu noul coronavirus, pompierii militari teleormăneni au continuat verificările în locurile cu aglomerări de persoane, efectuând 4 controale în cadrul operatorilor economici de pe raza municipiului Alexandria, aplicând pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală 3 sancțiuni contravenționale.

Personalul structurilor de intervenție a continuat acțiunile de informare a cetățenilor, efectuând 12  misiuni în zonele cu aflux de persoane pentru difuzarea mesajelor audio care cuprind reguli de protecție și prevenire a răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2, printre care:

✅ purtarea măștii astfel încât nasul și gura să fie acoperite;

✅ igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil;

✅ evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.

PREVENIM, PROTEJĂM, SALVĂM

Readucem în atenția cetățenilor faptul că, în perioada sezonului rece, cele mai multe incendii la locuințe au drept cauză coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni, precum și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate. Pentru prevenirea unor evenimente nedorite, pompierii teleormăneni vă reamintesc următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:

– evitați supraîncălzirea sobelor, deoarece prin căldura radiată acestea pot aprinde obiectele din jur;

– depozitați jarul și cenușa numai în gropi special amenajate;

– amplasați lemnele și hainele la o distanță de minim un metru față de sobele metalice, respectiv 50 cm față de cele din teracotă și supravegheați permanent focul; 

– nu aprindeți focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile;

– izolați coșurile de fum față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a acestuia cu 25 cm; în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

– evitați introducerea, în coșuri și burlane, a elementelor combustibile ale acoperișului sau planșeului;

– curățați coșurile de evacuare a fumului de funingine.

– nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații;

– nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;

– nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan;

– nu lăsați nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum ar fi: fierul de călcat, reșourile, radiatoarele și altele asemenea;

– instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului ce sunt menționate în prospectul produsului;

– verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și luați măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;

– respectați regulile și măsurile de prevenire a incendiilor privind folosirea aparatelor de utilizat gazele naturale și a mijloacelor de încălzire de tip centrală;

– nu folosiți instalații de gaz improvizate și nu lăsați aparatele de utilizat gaze naturale, în funcțiune, nesupravegheate;

– dacă simțiți miros de gaz, nu utilizați surse de aprindere cu flacără (chibrituri, brichete, etc.), nu aprindeți lumina și deschideți ferestrele pentru aerisire.

Foarte important!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea oricăror situații care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Mr. Dragomir Adrian Gelu

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole