17 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, aprilie 26, 2024

Școala noastră, a doua casă!

Sănătate

În contextul actual pandemic la nivel internațional, activitățile derulate în cadrul programului ERASMUS + reprezintă o provocare atât pentru profesori, cât și pentru elevi, cu toții obișnuiți în a derula cele mai multe sarcini educaționale „face to face” și mai puțin în mediul virtual, cu atât mai mult cu cât barierele lingvistice și culturale sunt omniprezente.

Conștiente de beneficiile educaționale și experiențele dobândite în cadrul unui proiect transnațional, cadrele didactice din patru școli partenere implicate în parteneriatul strategic ERASMUS + „Let’s make school our second home!”, cu nr. de referință 2018-1-RO01-KA229-049610_1, din România, Turcia, Grecia și Italia, au luat decizia de a lansa elevilor provocarea realizării unor activități interactive de învățare și instruire, în mediul online.

Astfel, săptămâna aceasta, 04 – 08 ianuarie 2021, Liceul Teoretic „Constantin Noica” din municipiul Alexandria găzduiește mobilitatea virtuală denumită „DEZVOLTARE PERSONALĂ – Cunoaștere și Autocunoaștere”.

35 de elevi români și-au manifestat dorința de a fi, chiar și în vacanța de iarnă, alături de cei 100 tineri din liceele partenere din Turcia, Italia și Grecia. Sesiunile de învățare, valoroase atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, au folosit cu succes dezbaterea, jocul educațional, dar şi aplicaţii interactive cum ar fi Mentimeter, Flipgrid, Padlet, Google Forms.

Obiectivele activităților planificate de profesori urmăresc exprimarea părerii elevilor despre ei înșiși, dicuțiile libere, identificarea emoțiilor, acceptarea diferențelor, comunicare pentru o mai bună incluziune socială și profesională, recunoașterea valorilor europene și dezvoltarea abilităților de a comunica într-o limbă străină.

Suntem convinși de faptul că rezultatele obţinute în cadrul celor 7 grupe multinaţionale de elevi vor aduce un plus valoare actului educaţional din toate unitățile de învățământ implicate.

„DEZVOLTARE PERSONALĂ – Cunoaștere și Autocunoaștere” este ultima activitate de învățare și instruire din cadrul proiectului Erasmus+ , celelalte patru fiind desfășurate în România – noiembrie 2018, Italia – mai 2019, Turcia – octombrie 2019 și Grecia – februarie 2020.

Numărul foarte mare de profesori și elevi implicați în parteneriatul strategic ERASMUS + „Let’s make school our second home!”, cu nr. de referință 2018-1-RO01-KA229-049610_1, precum și obiectivele atinse pe perioada implementării acestuia dovedesc importanța derulării unor astfel de proiecte în județul nostru, mai ales atunci când unitățile de învățământ teleormănene îndeplinesc rolul de școală coordonatoare.

Coordonator proiecte ERASMUS+, Profesor Simona Constanța Dragomir 

 

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole