Ieri, 26 ianuarie 2021, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Teleorman au efectuat un control pe linia prevenirii și stingerii incendiilor la un operator economic din municipiul Alexandria, aplicând pentru neregulile constatate un număr de 4 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 10000 lei. Pe timpul acestei misiuni, a fost efectuată și o activitate de informare și instruire a angajaților cu privire la modul de asigurare a primei intervenții în cazul izbucnirii unui incendiu.
Pe linia prevenirii și combaterii răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, pompierii militari teleormăneni au efectuat 7 verificări inopinate la unitățile economice din domeniul comerțului și alimentației publice din Alexandria aplicând pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală 2 sancțiuni contravenționale.
Personalul subunităților de intervenție a continuat acțiunile de informare a cetățenilor, efectuând 3 misiuni în zonele cu aflux de persoane pentru difuzarea mesajelor audio ce cuprind regulile de protecție și prevenire a răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2, printre care:
✅ purtarea măștii astfel încât nasul și gura să fie acoperite;
✅ igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil;
✅ evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.
Atragem atenția tuturor persoanelor fizice și juridice că acțiunile de informare și verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, precum și în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor vor continua zilnic, principalul scop fiind acela de creștere a gradului de siguranță a cetățenilor!
ISU Teleorman, activități de informare preventivă și controale de specialitate
- Reclamă -