14 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

duminică, aprilie 27, 2025

Prof. Florin Piper-Savu, deputat PSD Teleorman: „Reducerea numărului de elevi la clasă conduce implicit la subfinanțarea sistemului, știut fiind faptul că, potrivit Legii Educației Naționale, banii de care dispune o unitate de învățământ pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ rezultă prin multiplicarea costului standard per elev/preșcolar cu coeficienți specifici unității școlare și cu numărul de elevi.”

Sănătate

Cifra de școlarizare pentru anul școlar 2021-2022 este puternic afectată de natalitatea scăzută, dar și de apariția, acum 8 ani, a clasei pregătitoare. Aceasta și-a pus amprenta și asupra înscrierilor în învățământul preuniversitar, foștii preșcolari fiind împărțiți în două categorii: clasa pregătitoare și clasa I.
„Decizia privind scăderea numărului de elevi a venit în momentul oportun pentru implementarea măsurilor care să aibă în centrul lor elevul și creșterea calității educației, mai ales în condițiile actuale, când au devenit acute problemele legate de securitatea sanitară, de distanțarea fizică între actorii educaționali sau de lipsa spațiilor adecvate”, spune prof. Florin Piper-Savu, deputat PSD Teleorman.
Modificarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, conform OMEC 3164/21.01.2021, precum și evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particulare și emiterea avizului în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2021-2022, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr.5.599/2020, duc la nesincronizări.
Deputatul PSD Teleorman, prof. Florin Piper-Savu, atrage atenția asupra acestui fapt, întrebându-l pe ministrul Educației și Cercetării cum își justifică decizia ca „formațiunile de studiu la clasa a IX-a/aXI-a/anul I în învățământul liceal filiera teoretică să fie formate din 26 de elevi, în condițiile în care, pentru filiera tehnologică și filiera vocațională” numărul elevilor este de 24.
„Este o inechitate care discriminează filiera teoretică în raport cu celelalte filiere. Reducerea numărului de elevi la clasă conduce implicit la subfinanțarea sistemului, știut fiind faptul că, potrivit Legii Educației Naționale, banii de care dispune o unitate de învățământ pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ rezultă prin multiplicarea costului standard per elev/preșcolar cu coeficienți specifici unității școlare și cu numărul de elevi. Având în vedere efectele directe ale finanțării per capita asupra funcționării sistemului educațional, la momentul pregătirii proiectului de buget pentru anul 2021”, spune deputatul PSD Teleorman, prof. Florin Piper-Savu, care îl mai întreabă pe ministrul Educației și Cercetării dacă va susține „creșterea costului standard per elev/preșcolar, precum și modificarea modului de calculare al acestuia.”
Este cazul ca acelora care se află în fruntea ministerului să le pese și să ia decizii favorabile, pentru a avea un învățământ de calitate. Trebuie lăsate deoparte meschinăriile și orice interese ar defavoriza procesul de învățământ.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole