7.1 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, aprilie 26, 2024

Primarul orașului Zimnicea, Petre Pârvu: „Primăria orașului Zimnicea a făcut toate eforturile, rămâne ca directorii să se ocupe de bunul mers al școlii. Îmi doresc să avem școli performante, cu elevi cu rezultate deosebite.”

Sănătate

Așa cum ne-a obișnuit, primarul orașului Zimnicea, Petre Pârvu, se adresează concitadinilor, informându-i despre cele petrecute în ultima săptămână.
Astfel, aflăm că la Zimnicea s-au redeschis școlile (care înainte au fost dezinfectate), excepție făcând Școala Gimnazială nr. 2, unde există o problemă, care este legată de neplata constructorului de către Ministerul Dezvoltării. Neprimind banii pentru lucrările efectuate, constructorul nu a putut finaliza centrala termică, însă va fi finalizată săptămâna aceasta, iar de luni, 15 februarie, elevii acestei unități de învățământ vor putea merge la școală.
„Vreau să informez părinții că în 2020 am alocat sume foarte mari de bani, pe care fiecare școală i-a folosit pentru achiziția de dezinfectant, măști și alte materiale care erau necesare pentru pregătirea școlii și pentru protecția copiilor și cadrelor didactice”, a spus primarul Petre Pârvu.
„Am pus la dispoziție cele trei mijloace de transport pentru a facilita accesul elevilor la Liceul Teoretic Zimnicea. În fiecare mijloc de transport, așa cum am stabilit cu directorul liceului, va fi un cadru didactic, care va supraveghea elevii. Toți vor primi mască și se vor dezinfecta la urcare și la coborâre”, a mai spus primarul orașului Zimnicea.
„La fiecare școală este un asistent medical, care participă la triajul elevilor. Primăria orașului Zimnicea a făcut toate eforturile, rămâne ca directorii să se ocupe de bunul mers al școlii. Îmi doresc să avem școli performante, cu elevi cu rezultate deosebite.”
„În maximum 40 de zile vom veni cu tabletele pentru fiecare copil din Zimnicea. Am întârziat din cauza procedurii și legislației cu care ne confruntăm”, a mai declarat edilul Zimnicei.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole