In jurul orei 7:30, a avut loc un accident rutier pe DJ 504, la intersecția cu varianta ocolitoare a municipiului Alexandria, spre Laceni. La fata locului, a intervenit Detasamentul Alexandria al ISU Teleorman cu o descarcerare, o mașină de stingere a incendiilor și o ambulanță SMURD, iar SAJ Teleorman cu 2 echipaje medicale.
Asa cum am precizat, accidentul s-a produs pe varianta ocolitoare a municipiului Alexandria. în eveniment au fost implicate 3 autoturisme, două grav avariate, din care au rezultat 3 victime. Intr-o mașină au fost două persoane, mamă și fiică, de aproximativ 35 de ani, respectiv 7 ani, conștiente și cooperante, cu mai multe traumatisme, preluate de echipajele medicale SAJ și transportate la UPU din cadrul Spitalului Județean din Alexandria. Iin a doua mașină a rezultat o victimă, un bărbat, conștient și cooperant, neîncarcerat, cu mai multe traumatisme, acesta fiind preluat de echipajul SMURD și transportat la spital.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru curățarea carosabilului de resturile provenite de la caroseriile mașinilor, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.
Accident rutier grav cu trei victime pe varianta ocolitoare a Alexandriei!
- Reclamă -