Luni, 22 februarie 2021, în sala de ședințe a Primăriei Zimnicea a avut loc dezbaterea publică având ca subiect Registrul Local al Spațiilor Verzi.
„Legea obligă administrațiile publice locale să țină o evidență a tuturor spațiilor verzi de pe teritoriul Unității Administrative prin constituirea Registrelor Locale ale Spațiilor Verzi, pe care le actualizează ori de câte ori intervin modificări. Este vorba despre un sistem informațional care cuprinde datele tehnice ale tuturor spațiilor verzi conform indicilor de calitate și cantitate”, a spus primarul Petre Pârvu.
„Fiind un document foarte complex, realizarea acestui Registru Local din intravilanul orașului nostru s-a făcut de către o firmă specializată, achiziția directă fiind făcută pe seap, pe baza criteriului de preț. Astfel, s-a încheiat contract de prestări servicii cu firma SC Ecologic din Pașcani (…) Reprezentanții acestei firme s-au deplasat în orașul nostru pentru culegerea informațiilor necesare, iar la finalizarea acestui document, după verificările efectuate de funcționarii din cadrul serviciului Urbanism, Amenajare Teritoriu și Domeniu Public, Registrul a fost recepționat de comisia de recepție.”
S-a procedat la inițierea proiectului de hotărâre pentru aprobarea documentației Registrului Local al Spațiilor Verzi din orașul Zimnicea. Proiectul, înainte de adoptare, a fost supus procedurii de transparență decizională prin publicarea acestuia pe site-ul Primăriei și punerea la dispoziție pentru consultare a unui exemplar la Biroul de Relații cu Publicul.
„Propunerile și sugestiile primite din partea cetățenilor sau altor entități interesate vor fi analizate și, după caz, inserate în proiectul de hotărâre. Dacă acestea nu vor fi luate în considerare, se vor prezenta și motivele care au dus la această decizie”, a spus primarul Petre Pârvu.
Primăria orașului Zimnicea: Dezbatere publică
- Reclamă -