16 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, aprilie 19, 2024

Ziua Protecției Civile din România

Sănătate

În fiecare an, în data de 28 februarie, sărbătorim Ziua Protecției Civile din România, prilej de rememorare a momentului istoric care a consfinţit înfiinţarea Apărării Pasive când, prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, a fost aprobat Regulamentul Apărării contra Atacurilor Aeriene.

În cei 88 de ani de existenţă, specialiştii de protecţie civilă şi-au îndeplinit datoria în spiritul respectului faţă de om, dovedind dăruire şi o bună pregătire profesională în numeroase momente dificile: cutremure, inundaţii, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată, accidente aviatice sau tehnologice şi alte cazuri de urgenţă.

Pentru a sărbători această zi importantă din viața unității noastre și a evidenția eforturile deosebite depuse de cei care și-au desfășurat sau își desfășoară activitatea în slujba cetățenilor, în această perioadă Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman a derulat o serie de activități ce au avut drept scop pregătirea populației pentru situații de urgență pe toate tipurile de risc, astfel:

– activități de pregătire a personalului în 3 unități sanitare cu paturi din Zimnicea, Turnu Măgurele și Roșiorii de Vede, exerciții de intervenție și evacuare în caz de incendiu, instruiri cu personalul angajat cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și protecției civile, precum și analize cu factorii de decizie de la nivelul unităților sanitare privind modul de organizare a activității de apărare împotriva incendiilor și protecție civilă. Aceste misiuni vor continua în toate unitățile de sănătate din județul nostru și în cursul săptămânii viitoare;

– desfășurarea de lecții deschise și exerciții de evacuare în caz de cutremur/incendiu la unitățile de învățământ: Liceul Teoretic „Constantin Noica”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și Grădinița cu Program prelungit „Ion Creangă” din municipiul Alexandria, Școala Gimnazială „Al. Depărățeanu” din municipiul Roșiorii de Vede și Școala Gimnazială din Brânceni;

– distribuirea de materiale de informare preventivă în zone intens tranzitate de cetățeni, în municipiile Turnu Măgurele și Alexandria;

– cu prilejul Zilei Protecției Civile din România, 7 cadre militare, 2 ofițeri, un maistru militar și 4 subofițeri, vor fi avansate în gradul următor, înainte de termen, ca urmare a rezultatelor foarte bune obținute în activitatea desfășurată. Ceremonialul va fi organizat într-un cadru festiv restrâns, în acord cu restricțiile impuse pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV2;

Prin activitățile organizate și desfășurate la nivelul comunităților, unitatea noastră a urmărit să dezvolte capacitățile de înțelegere și de apreciere a pericolelor generate de situațiile de urgență pentru viață și mediu, precum și promovarea atitudinilor și comportamentelor corespunzătoare în rândul cetățenilor.

Ziua Protecţiei Civile ne oferă plăcutul prilej de a transmite întregului personal care acţionează sub deviza „Cu viaţa mea, apăr viaţa” multă sănătate, putere de muncă şi succes în îndeplinirea nobilelor misiuni încredinţate.  LA MULŢI ANI!

Compartimentul Informare și Relații Publice

Mr. Dragomir Adrian Gelu

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole