12.4 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, aprilie 19, 2024

Acțiuni de verificare a respectări măsurilor de protecție, desfășurate de polițiștii teleormăneni

Sănătate

Aproximativ 1.000 de persoane legitimate, peste 500 de obiective și aproximativ 120 de mijloace de transport persoane au fost verificate de polițiști în cadrul activităților desfășurate în ultimele 24 de ore la nivelul județului Teleorman, acțiuni de informare și verificare a respectării măsurilor de protecție, scopul vizat fiind prevenirea și combaterea infectării, precum și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel, la data de 14 aprilie a.c., aproximativ 80 de efective din cadrul I.P.J. Teleorman, polițiști locali, jandarmi, precum și Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, I.S.C.T.R, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au acționat, în principal, în zonele aglomerate din județ – piețe, târguri, centre comerciale, zone pietonale, unități de alimentație publică, dar și în trafic – pentru verificarea legalității efectuării transportului de persoane și mărfuri, precum și respectării măsurilor sanitare.

În cadrul celor 13 acțiuni punctuale organizate, forțele participante au verificat modul de respectare a prevederilor Legii nr. 55/2020. În ultimele 24 de ore, au fost verificate peste 500 de obiective (inclusiv domiciliile declarate pentru carantină sau izolare), au fost legitimate nu mai puțin de 1.000 de persoane și verificate aproximativ 120 de mijloace de transport persoane, totodată fiind verificate documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuință.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 9.000 de lei, forțele de ordine reamintindu-le cetățenilor principalele măsuri dispuse de autorități în acest context.

Vă recomandăm să păstrați distanțarea fizică, să purtați masca de protecție și să nu vă expuneți la riscuri!

Vă reamintim că a fost instituită obligația purtării măștii de protecție, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani, în toate spațiile publice deschise și închise.

Totodată, reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, aniversări, mese festive etc), atât în spații închise (restaurante, baruri, saloane de evenimente etc.), cât și în spații deschise, motiv pentru care vă rugăm să respectați prevederile legii; în situația în care se va constata că această interdicție este încălcată, vor fi aplicate sancțiuni contravenționale.

Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancțiuni, ci de a determina cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară.

Menționăm că sancțiunile se aplică de către polițiști doar ca urmare a încălcării normelor legale, iar cuantumul acestora se stabilește prin evaluarea obiectivă a fiecărei situații constatate.

În contextul actual, polițiștii teleormăneni recomandă să conștientizați importanţa, pentru întreaga comunitate, a măsurilor necesare, precum şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecţiei cu SARS-CoV-2. Abordarea constantă a unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare persoană, este esenţială pentru limitarea riscului de infectare şi transmitere.

Astfel de acțiuni vor continua pe raza întregului județ.

Sănătatea și viața sunt cele mai importante!

Suntem permanent la datorie pentru siguranța tuturor!   

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TELEORMAN                                      

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole