10.6 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

luni, martie 18, 2024

Aprobarea proiectului de hotărâre pentru obiectivul de investiții „Reducerea emisiilor de carbon în Municipiul Alexandria, prin adoptarea unui transport public ecologic”

Sănătate

Joi, 15.07.2021, consilierii locali ai municipiului Alexandria au fost convocați în ședință extraordinară în vederea aprobării devizului general și a indicatorilor tehnico-economici, ca urmare a aprobării Proiectului Tehnic, pentru cel mai așteptat obiectiv de investiții de către toți cetățenii din Alexandria: „Reducerea emisiilor de carbon în Municipiul Alexandria, prin adoptarea unui transport public ecologic”.

Proiectul de hotărâre a fost votat de toți consilierii locali prezenți în sală, cu excepția unei abțineri.
Deși procesul a fost unul lung din cauza birocrației, ne apropiem de licitația privind execuția lucrărilor.
În cadrul proiectului, finanțat din bani europeni, se vor realiza următoarele:15 stații de bike sharing de 20 de locuri; 7 stații de bike sharing de 40 de locuri; 300 de biciclete achiziționate; o suprafață de 17.310,00 mp de pistă pentru bicicliști; 32 de stații de autobuz realizate/modernizate; construirea unei autobaze cu o suprafață de 3.590 mp; realizarea a16 locuri de parcare autobuze; o suprafață de 5.560,00 mp tip park&ride cu 200 de locuri de parcare; 18 intersecții de prioritizare a traficului; realizarea unui sistem de supraveghere video prin montarea a 97 de camere video; 9.270 m cablu fibră optică; 28.132,00 mp de suprafață pietonală modernizată.
Valoarea totală a proiectului este de 95.845.798,04 lei.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole