15.9 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, aprilie 25, 2024

ISU Teleorman: 104 misiuni în ultimele trei zile

Sănătate

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman desfășoară permanent activități orientate spre siguranța cetățenilor, pe cele două componente specifice, prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

În ultimele 72 de ore, echipajele profesioniste ale unității noastre au participat la un număr de 104 de misiuni, după cum urmează: 62 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave; un accident rutier, produs pe raza municipiului Alexandria, în urma căruia au rezultat două victime, preluate de echipajele medicale ale SAJ și SMURD pentru a fi transportate la spital. Echipajul de pompieri a continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru îndepărtarea resturilor de caroserie, astfel încât traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță. Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări;
4 incendii, izbucnite la o anexă gospodărească din localitatea Botoroaga, la o locuință din Bragadiru, la o hală de depozitare a unor paleți din lemn, în Roșiorii de Vede și la un autoturism, pe raza localității Comoara.
La Botoroaga, pompierii au reușit să salveze casa de locuit și mai multe anexe gospodărești, apreciate la peste 70000 de lei. Focul a distrus un adăpost de animale, construit din lemn, pe o suprafață de cca. 80 mp, cauza probabilă a acestui eveniment fiind jocul copiilor cu chibriturile. Stingerea incendiului a fost realizată de două echipaje de pompieri, cu ajutorul unei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autocisternă.
La Bragadiru, incendiul s-a manifestat la nivelul unei bucătării, cu pericol de propagare la întreaga casă de locuit. Incendiul a fost localizat de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate, care au intervenit imediat cu o autospecială de stingere. În sprijinul acestora au ajuns și pompierii militari din cadrul Detașamentului Zimnicea, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o autocisternă, incendiul fiind stins în limitele găsite după aproximativ o oră.
Au ars ori au fost deteriorate următoarele bunuri materiale: un aparat de gătit, o butelie, două uși, un dulap din lemn, o mașină de spălat și pereții pe cca. 10 mp. Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la suma de 3000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 50000 de lei.
Cauza probabilă a acestui incendiu a fost o butelie defectă, ce prezenta scăpări de gaze, ele aprizându-se în timpul folosirii aparatului de gătit.
La Roșiorii de Vede, un incendiu a izbucnit la o hală de depozitare a paleților din lemn și a maselor plastice, cu pericol de propagare la întreaga construcție, pe o suprafață de cca. 200 mp. Ajunși rapid la fața locului cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o mașină de descarcerare și o ambulanță SMURD, pompierii militari roșioreni au reușit să localizeze și să lichideze incendiul înainte de a se extinde la celelalte bunuri materiale din apropiere.
Focul a distrus aproximativ 500 kg de mase plastice și gunoi menajer, precum și 30 de paleți din lemn, cauza probabilă a acestuia find o țigară nestinsă, aruncată la întâmplare.
Valoarea bunurilor salvate a fost apreciată la suma de 100 000 de lei, reprezentând construcția halei și două autoturisme parcate în zona de izbucnire a incendiului.
La Comoara, pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Drăgănești Vlașca, cu ajutorul unei autospeciale de lucru cu apă și spumă, au localizat și lichidat în limitele găsite un incendiu izbucnit la un autoturism. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 10000 de lei, reprezentând distrugerea mașinii în proporție de 90%. Din fericire, la acest eveniment nu s-au înregistrat victime.
4 alte misiuni, dintre care: o intervenție pentru deblocarea unei uși de acces în locuință, pentru a ajuta echipajele medicale în preluarea unei persoane cu probleme de sănătate, o misiune de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la un stâlp de electricitate, o intervenție pentru salvarea unei persoane căzute într-un beci și un transport al unui pacient confirmat cu virusul SARS-CoV2 la spital, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate;
33 de incendii de vegetație uscată, miriște și gunoi menajer, izbucnite pe raza localităților Plopii Slăvitești, Drăgănești Vlașca, Scrioaștea, Voievoda, Ciuperceni, Roșiorii de Vede, Turnu Măgurele, Țigănești, Buzescu, Odobeasca, Videle, Vedea, Zâmbreasca, Cosmești, Năvodari, Videle, Talpa, Bujoru, Cârlomanu, Băneasa, Lăceni, Orbeasca Nanov și în apropierea DN 51, între localitățile Zimnicea și Izvoarele, cu pericol de propagare la gospodăriile cetățenești și culturile agricole din imediata apropiere, precum și de producere a unor accidente rutiere pe drumurile naționale și județene din cauza fumului dens ce a redus semnificativ vizibilitatea.

Atenție!

În această perioadă, pe fondul temperaturilor ridicate și al gradului de uscăciune avansată a vegetație, riscul izbucnirii incendiilor din cauza țigărilor aruncate la întâmplare de trecători/călători este foarte mare. Pentru eliminarea acestuia, solicităm fermierilor și proprietarilor de terenuri agricole aflate în apropierea căilor de acces, păduri sau cale ferată să realizeze FÂȘII ARATE de aproximativ 20 – 50 de metri.
Foarte important!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole