10.6 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, martie 29, 2024

Jurnalul operativ al ISU Teleorman

Sănătate

În ultimele 72 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 87 evenimente, după cum urmează:

– 67 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

– 13 incendii, dintre care: două izbucnite la anexele gospodărești ale unor cetățeni din localitățile Bragadiru și Roșiorii de Vede, unul la tabloul electric al unei locuințe din satul Tudor Vladimirescu, un incendiu de furaje în localitatea Bragadiru, o ardere necontrolată la groapa de gunoi de pe raza orașului Videle și 8 incendii de vegetație uscată, miriște și gunoi menajer, izbucnite pe raza localităților Târnava, Țigănești, Stejaru, Orbeasca de Sus, Năsturelu, Smârdioasa, Videle și Nanov, cu pericol de propagare la gospodăriile cetățenești și culturile agricole din imediata apropiere. Cauzele probabile ale acestor evenimente au fost scurtcircuitul electric, focul lăsat nesupravegheat în spații deschise și țigările nestinse aruncate la întâmplare pe vegetația uscată.

Toate aceste incendii au fost stinse rapid de pompierii militari teleormăneni, în limitele găsite, reușindu-se astfel salvare de importante bunuri materiale;

– 7 alte misiuni: un transport de pacienți confirmați cu virusul SARS-CoV2 la spital, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate, o misiune de decontaminare, o intervenție pentru coborârea unei persoane electrocutate de pe un stâlp de electricitate din localitatea Zâmbreasca, 3 misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la un accident rutier, produs în municipiul Turnu Măgurele și la două activități cu public numeros, în municipiul Alexandria și o activitate de informare a cetățenilor cu privire la respectarea măsurilor de prevenire și combatere a răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2.

Activități de control și informare preventivă

În perioada menționată, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Teleorman au participat alături de celelalte instituții cu atribuții de control din cadrul M.A.I. la 12 verificări în cadrul instituțiilor publice și unităților economice cu aflux de persoane, aplicând pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală 13  sancțiuni contravenționale.

Abordarea constantă a unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare persoană este esențială pentru limitarea riscului de infectare și transmitere a virusului SARS-CoV-2, motiv pentru care activitățile de control și informare preventivă a cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Mr. Dragomir Adrian Gelu

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole