11.5 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, aprilie 25, 2024

ISU Teleorman – PREVENIM, PROTEJĂM, SALVĂM

Sănătate

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman desfășoară permanent activități orientate spre siguranța cetățenilor, pe cele două componente specifice, prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

În ultimele 48 de ore, echipajele profesioniste ale unității noastre au participat la un număr de 66 misiuni, după cum urmează:

– 48 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

– 10 incendii, dintre care: unul izbucnit la o locuință din localitatea Stejaru, unul la o butelie din gopodăria unui cetățean din comuna Crângu, o ardere necontrolată la groapa de gunoi de pe raza orașului Videle și 8 incendii de vegetație uscată, miriște și gunoi menajer, izbucnite pe raza localităților Siliștea, Poroschia, Buzescu, Piatra, Moșteni, Năvodari și Alexandria, cu pericol de propagare la gospodăriile cetățenești și culturile agricole din imediata apropiere. Cauzele probabile ale acestor evenimente au fost focul lăsat nesupravegheat în spații deschise, folosirea intenționată a sursei de aprindere și țigările nestinse aruncate la întâmplare pe vegetația uscată.

Toate aceste incendii au fost stinse rapid de pompierii militari teleormăneni, în limitele găsite, reușindu-se astfel salvare de importante bunuri materiale;

– 8 alte misiuni: două transporturi de pacienți confirmați cu virusul SARS-CoV2 la spital, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate, două misiuni de decontaminare, o intervenție pentru salvarea unui animal căzut într-un canal pe raza localității Smârdioasa, două misiuni în sprijinul echipajelor SAJ/structurilor MAI și un exercițiu de cooperare pentru gestionarea unui eveniment generat de un accident de aviație.

Activități de control și informare preventivă

În perioada menționată, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Teleorman au efectuat două controale pe linia prevenirii și stingerii incendiilor la operatorii economici din cadrul localităților Alexandria și Zimnicea, din domeniul alimentației publice și al confecțiilor textile, aplicând pentru neregulile constatate un număr de 15 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 12500 de lei. Pe timpul acestor misiuni, a fost efectuate două activități de instruire a personalului de pe locul de muncă cu privire la modul de asigurare a primei intervenții în cazul izbucnirii unui incendiu și două exerciții practice.

Crearea unei culturi a prevenirii în comunitățile noastre prin cunoaşterea diferitelor tipuri de riscuri şi a măsurilor de prevenire a acestora, precum şi a comportamentului adoptat în cazul producerii lor, rămâne obiectivul principal al pompierilor militari teleormăneni, motiv pentru care activitățile de control și informare preventivă vor continua și în perioada următoare.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Mr. Dragomir Adrian Gelu

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole