6.5 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

sâmbătă, aprilie 20, 2024

ISU Teleorman – Ziua Pompierilor & Deschidere An Școlar

Sănătate

Mâine, 13 septembrie, sunt anunțate două evenimente importante pentru cetățeni, dar și pentru pompierii militari teleormăneni, respectiv deschiderea Anului Școlar și Ziua Pompierilor din România.

Și pentru că am fost mereu aproape de membrii comunității noastre, anul acesta am ales ca una dintre activitățile dedicate sărbătoririi zilei pompierilor să fie organizate cu ocazia festivităților de deschidere a anului școlar prin intermediul căreia să putem prezenta copiilor și părinților măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă și modul de comportare în cazul producerii lor.

Împreună cu voluntarii noștri din cadrul programulului „Salvator din Pasiune” vom fi prezenți în unitățile de învățământ din Turnu Măgurele, Ciuperceni, Islaz, Lița, Putineiu, Segarcea Vale, Traian, Roșiorii de Vede, Peretu, Rădoiești, Dobrotești, Didești, Scrioaștea, Drăgănești de Vede, Văcărești, Crângeni, Zimnicea, Năsturelu, Zimnicele, Bujoru, Bragadiru, Conțești, Fântânele, Suhaia, Piatra,Videle, Blejești, Cosmești, Crevenicu, Mereni, Moșteni, Alexandria.4 scoli din Alexandria, Buzescu, Plosca, Drăgănești Vlașca, Măgura, Nanov și Vitănești.

Pe această cale, reamintim tuturor celor care vor participa la festivitatea de deschidere a anului școlar că, potrivit Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, nr. 54/10.09.2021, art. 1 Art. 1., pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-COV-2 este obligatorie purtării măștii de protecție, pe o rază de 50 metri în jurul unităților de învățământ din județul Teleorman, pentru persoanele care staționează în acest perimetru, începând cu data de 13 septembrie 2021.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole