10.6 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, martie 29, 2024

Hotărâre privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Sănătate

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 15.10.2021, la convocarea preşedintelui, potrivit dispoziţiilor art. 10, alin. (1) şi (2) din Regulamentul – cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, aprobat prin HG nr. 1491/2004

  în conformitate cu:

  • prevederile art. 257 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile art. 2 lit. a, d și j, art. 3 lit. a, art. 4, art. 7 și art. 11 din OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare;
  • prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Teleorman, aprobat prin Ordinul Prefectului nr. 270/29.04.2021;
  • HG nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;
  • prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
  • prevederile Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată și ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată;
  • Ordinul ministrului sănătății nr. 1309/2020 din privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2;

– HG nr. 1090/2021privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Având în vedere:

  • situația privind incidența cumulată la 14 zile pentru localitățile din județul Teleorman transmisă de Direcția de Sănătate Publică Teleorman

În conformitate cu dispoziţiile art. 10, alin. (3) din Regulamentul – cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, aprobat prin HG nr. 1491/2004:

HOTĂRĂŞTE

Art. 1. (1) Se constatăîncadrarea în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, conform anexei la prezenta hotărâre.

           (2) În funcție de valoarea incidenței cumulate la 14 zile, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale se vor aplica măsurile stabilite prin HG nr. 1090/2021, începând cu data de 16.10.2021, pentru o perioadă de 14 zile, situația urmând a fi reevaluată la finalul acesteia.

           (3) Comitetele locale pentru situații de urgență de la nivelul unităților administrativ teritoriale prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, vor lua măsuri pentru diseminarea către populație, prin orice mijloace, a informațiilor privind încadrarea în limitele de incidență cumulată la 14 zile și cu privire la măsurile corespunzătoare ce trebuie aplicate pe plan local, conform HG nr. 1090/2021, în funcție de incidența cumulată la 14 zile.

Art. 2. Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman va comunica prezenta hotărâre Comitetului Național pentru Situații de Urgență, membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman și Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență.

Art. 3. Hotărârea se va posta pe pagina web a Instituţiei Prefectului – județul Teleorman şi pe site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,A. D. Ghica” al judeţului Teleorman, prin grija Secretariatului Tehnic Permanent.

PREŞEDINTE C.J.S.U. TELEORMAN

PREFECT

Emilia PARASCHIVESCU

ALEXANDRIA

Nr. 74 din 15 octombrie 2021

Anexă la HCJSU nr. 74/15.10.2021
Nr. crt.UATINCIDENȚA CUMULATĂ LA 14 ZILE
1ORAŞ VIDELE16.14
2BEUCA15.45
3RĂSMIREŞTI15.09
4FRĂSINET13.29
5GRATIA12.38
6MUNICIPIUL ROŞIORI DE VEDE11.95
7ZÂMBREASCA11.81
8CRÂNGU11.61
9ŞTOROBĂNEASA11.38
10MUNICIPIUL ALEXANDRIA11.14
11BLEJEŞTI11.09
12PURANI10.85
13BOGDANA10.70
14VITĂNEŞTI10.61
15SALCIA10.32
16CĂLINEŞTI10.13
17CĂLMĂŢUIU10.03
18BALACI9.83
19MÂRZĂNEŞTI9.74
20FURCULEŞTI9.31
21RĂDOIEŞTI9.04
22CIUPERCENI8.77
23GĂLĂTENI8.63
24MĂLDĂENI8.58
25DRĂGĂNEŞTI-VLAŞCA8.29
26MOŞTENI8.22
27SEGARCEA-VALE8.10
28ŢIGĂNEŞTI8.01
29VÂRTOAPE8.01
30PLOSCA8.00
31CIOLĂNEŞTI7.93
32SCRIOAŞTEA7.52
33FRUMOASA7.39
34SILIŞTEA6.91
35MERENI6.90
36VIIŞOARA6.87
37LIŢA6.86
38SÂRBENI6.81
39TRAIAN6.56
40BĂBĂIŢA6.55
41ORAŞ ZIMNICEA6.51
42COSMEŞTI6.48
43SUHAIA6.15
44TRIVALEA-MOŞTENI6.04
45BUZESCU5.95
46MUNICIPIUL TURNU MĂGURELE5.89
47POROSCHIA5.82
48FÂNTÂNELE5.77
49SMÂRDIOASA5.70
50MAVRODIN5.69
51NANOV5.65
52SCURTU MARE5.58
53ORBEASCA5.51
54SAELELE5.43
55BOTOROAGA5.40
56DRĂGĂNEŞTI DE VEDE5.39
57MĂGURA5.36
58CONŢEŞTI5.34
59NECŞEŞTI5.31
60VEDEA5.26
61PLOPII-SLĂVITEŞTI5.24
62TALPA4.97
63PUTINEIU4.84
64SFINŢEŞTI4.77
65UDA-CLOCOCIOV4.60
66DIDEŞTI4.54
67ISLAZ4.50
68PERETU4.36
69BRÂNCENI4.23
70IZVOARELE4.16
71TĂTĂRĂŞTII DE JOS3.90
72TĂTĂRĂŞTII DE SUS3.89
73PIATRA3.88
74CREVENICU3.81
75CRÂNGENI3.69
76POENI3.61
77OLTENI3.58
78TROIANUL3.49
79BECIU3.40
80NENCIULEŞTI3.25
81LUNCA3.23
82CĂLMĂŢUIU DE SUS3.11
83LISA2.86
84BUJORU2.78
85SEACA2.22
86CERVENIA2.20
87NĂSTURELU2.07
88PIETROŞANI2.00
89DRĂCŞENEI1.95
90BRAGADIRU1.75
91DOBROTEŞTI1.48
92SLOBOZIA MÂNDRA1.43
93SILIŞTEA-GUMEŞTI1.35
94STEJARU1.22
95BUJORENI1.11
96SĂCENI0.96
97DRACEA0
 JUDEȚ TELEORMAN7.58
- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole