14.2 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, martie 28, 2024

111 copii afectaţi de pandemie, din Teleorman şi alte 10 judeţe, au primit cărţi şi rechizite cu sprijinul Sika România şi al Fundaţiei Mereu Aproape

Sănătate

Fundaţia Mereu Aproape şi Sika România au susţinut 111 elevi cu drag de carte din 11 şcoli din ţară să îşi dezvolte cunoştinţele oferindu-le pachete educaţionale multidisciplinare şi rechizite. Copiii provin din zone unde accesul la lecţiile online este dificil, iar bucuria lor de a primi cărţile a fost cu atât mai mare cu cât sunt printre cei care simt efectele învăţării în pandemie. Iubitori de şcoală şi dornici să afle cât mai multe, au descoperit cu emoţie darurile care îi vor ajuta să îşi consolideze şi completeze cunoştinţele.
Pachetele educaţionale conţin atlase şi enciclopedii de biologie, geografie, istorie şi fizică, culegeri de matematică, limba română şi chimie, curs de învăţare a limbii engleze, precum şi rechizite pentru şcoală. Cele 1.110 cărţi au ajuns la elevi din ciclul gimnazial de la şcoli din localităţile Bălcăuţi-judeţul Suceava, Dorohoi-judeţul Botoşani, Fărcaşele-judeţul Olt, Certeju de Sus-judeţul Hunedoara, Râşca-judeţul Cluj, Prundu-judeţul Giurgiu, Turnu Măgurele-judeţul Teleorman, comuna Poşta Câlnău-judeţul Buzău, satul Parpanita-judeţul Vaslui, comuna Gheorghe Lazăr-judeţul Ialomiţa, comuna Zăneşti-judeţul Neamţ.
Proiectul face parte din campania „Lăsaţi-mă să învăţ” a Fundaţiei Mereu Aproape al cărei scop este scăderea ratei analfabetismului, reducerea abandonului şcolar şi oferirea de oportunităţi de educaţie non-formală pentru copii din familii modeste dar cu rezultate foarte bune la învăţătură.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole