6.1 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

marți, martie 19, 2024

Restricțiile aprobate de CNSU care vor intra în vigoare de luni

Sănătate

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat, vineri, o nouă hotărâre privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionarii riscului de sănătate publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2.
Majoritatea măsurilor se aplică pentru o perioadă de 30 de zile.

Printre măsurile adoptate se află instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în toate spaţiile, interdicția circulației pe timp de noapte, cu excepția vaccinaților sau a celor care au trecut prin boală, interzicerea nunților și a altor evenimente private sau participarea la activități doar pe baza certificatului verde.
Totodată, CNSU propune abilitarea Ministerul Educaţiei în vederea emiterii unui ordin de ministru privind modificarea structurii anului şcolar 2021 – 2022.

Noile măsuri sunt cuprinse în Hotărârea 91 a CNSU și trebuie aprobate prin hotărâre de guvern. Măsurile ar urma să intre în vigoare de luni, potrivit unui anunț făcut recent de președintele Klaus Iohannis.

– interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, a circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 22,00 – 05,00, cu anumite excepţii.

– interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, a desfăşurării activităţii operatorilor economici care activează în domeniul comerţului/prestărilor de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, în intervalul orar 21,00 – 05,00.

– activitatea restaurantelor, cafenelelor în interiorul clădirilor şi la terase urmează să fie permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 05,00 – 21,00.

– interzicerea activităţii în baruri, cluburi şi discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum şi organizarea şi desfăşurarea evenimentelor private – nunţi, botezuri, mese festive, a concertelor şi spectacolelor.

– interzicerea participării spectatorilor la competiţiile sportive

– accesul la toate activităţile şi evenimentele organizate în perioada de 30 de zile să fie permis doar persoanelor vaccinate anti-COVID sau trecute prin boală.

– organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi.

– accesul vizitatorilor în toate instituţiile publice centrale şi locale, la sediile operatorilor economici care funcţionează în clădiri de birouri private să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării anti-COVID, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării.

Descarcati documentul oficial.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole