14.2 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, martie 28, 2024

Spectacol de zile mari la Alexandria

Sănătate

În cadrul acțiunilor omagiale desfășurate în perioada 10 – 15 ianuarie, pentru sărbătorirea Zilei Culturii Naționale, zilele trecute, Primăria municipiului Alexandria cu sprijinul Consiliului Județean Teleorman, a desfășurat la Centrul Multifuncțional pentru Tineri, o SEARĂ DE MUZICĂ POPULARĂ, cu participarea unor invitați de seamă, reprezentanți de cinste ai folclorului alexăndrean și teleormănean.
Astfel, după o perioadă lungă, publicul alexăndrean, iubitor și doritor de folclor, autentic românesc, a avut prilejul și privilegiul de a asculta și viziona un vast repertoriu de melodii mai vechi și mai noi, oferit de tineri interpreți teleormăneni, dar și de alții consacrați, precum: Luisianna VÎRDOL ( o frumoasă și talentată fetiță de numai 10 ani, o tânără speranță, cunoscută deja pentru participarea la mai multe festivaluri și concursuri de muzică populară desfășurate în țară, unde a câștigat mai multe premii), Maria DUDĂU, Florin PÎRLAN, Ionela ACIU, Viorel VASILE și Virginica NEAGU.
Le-au urmat pe scenă, Florin VASILICĂ și grupul său ,,Teleormanul”, care ne-a încântat cu un superb recital de melodii mai vechi, majoritatea din repertoriul tatălui său, regretatul și inegalabilul Liviu VASILICĂ, dar și altele mai noi.
Momentul următor a fost, deasemenea foarte apreciat de public, când renumitul Ansamblu ,,BURNASUL” a prezentat o suită de cântece și dansuri populare tradiționale, românești (din toate regiunile istorice ale țării), în acompaniamentul de excepție al unor instrumentiști reputați și sub bagheta unui renumit dirijor, maestrul Adrian GRIGORAȘ.
La finalul spectacolului, momentul cel mai emoționant și așteptat cu nerăbdare, de către noi toți, a fost reîntâlnirea cu ,,floarea muzicii din Teleorman”, ambasadoarea portului și muzicii populare, autentice din Teleorman, îndrăgita Floarea CALOTĂ. Aceasta, spirituală și în stilul dumneaei – caracteristic și renumit, prin atitudine, prestanță dar mai ales prin vocea calmă, caldă precum și timbrul vocal impunător și unic, a reușit să ,,electrizeze” întreaga atmosferă iar versurile și tonalitatea cântecelor sale, au vibrat în sufletul și în inimile noastre, multe minute și după terminarea minunatei seri de muzică populară…
Spectacolul s-a încheiat cu invitarea pe scenă, în aplauzele publicului, a tuturor protagoniștilor, și apoi părăsirea acesteia, tot în aplauzele frenetice ale publicului.
De menționat că ,,maestrul de ceremonii” a fost tânărul prezentator bucureștean Tom CRÎNGUREANU, care a făcut scurte și concise prezentări, tuturor celor care au evoluat pe scenă, notă aparte făcând o prezentare mai largă și cuprinzătoare, privind debutul în cariera artistică precum și impresionanta carte de vizită, a doamnei Floarea Calotă.
Deasemenea, distinsul și plăcutul prezentator, pe întreaga durată a spectacolului, ne-a oferit informații ample privind istoria edificiului de cultură, din anii comunismului, de la construire (cu denumirile anterioare, despre vechile utilități și folosință, conducere etc.) și până în prezent, prin prezentarea piedicilor și problemelor întâmpinate (care au dus la întârzieri majore în terminarea acestuia) dar și date despre spații, încăperi, instalații, dotări și utilități, precum și genul de activități și acțiuni culturale ce vor fi organizate în viitor, pentru tineri și nu numai, în acest frumos și modern edificiu – Centrul Multifuncțional pentru Tineri – o ,,bijuterie” arhitectonică, după părerea multora.
CINSTE ȘI FELICITĂRI TUTUROR PROTAGONIȘTILOR !

Col.r. Orodel Emilian

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole