20.3 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

miercuri, mai 8, 2024

Adrian Gâdea, președinte PSD Teleorman: „Primii 500 de pacienți COVID au primit noul antiviral Molnupiravir”

Sănătate

Adrian Gadea, presedintele PSD Teleorman a precizat ca ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, a reușit să asigure pacienților COVID medicamentele pentru tratarea bolii încă în fazele incipiente. Se reduce astfel semnificativ riscul spitalizării și riscul de deces. De asemenea, spitalele nu mai sunt sufocate ca în valul 4 pentru că pacienții COVID cu forme ușoare sau medii sunt tratați în centrele de evaluare organizate de ministrul Sănătății. Este de asemenea asigurat și tratamentul pentru formele severe (pe bază de tocilizumab și kineret). Se salvează astfel mii de vieți omenești

Molnupiravir este primul medicament specific anti COVID-19 aprobat pentru persoanele cu risc de a dezvolta o formă severă de COVID-19.

De asemenea, un alt antiviral recomandat pentru tratarea COVID în fazele incipiente, Favipiravir, este disponibil în farmaciile cu circuit deschis și poate fi achiziționat de pacienții COVID, pe baza prescripției medicale primite de la medicul de familie sau de la centrele de evaluare.

Până în prezent, în cele 222 de centre de evaluare organizate de ministrul Sănătății Alexandru Rafila au fost tratați peste 11.500 de pacienți COVID. În lipsa acestor centre de tratament prespitalicesc, toți acești pacienți ar fi sufocat camerele de gardă ale spitalelor, așa cum s-a întâmplat în valul 4. Iar mulți dintre ei nu ar mai fi ajuns să primească la timp tratamentul necesar.

Pe lângă asigurarea medicamentelor și înființarea Centrelor de evaluare care au luat presiunea de pe spitale, ministrul PSD al Sănătății Alexandru Rafila a reușit să crească semnificativ nivelul de TESTARE, care permite identificarea și tratarea din timp a persoanelor infectate, ceea ce reduce transmiterea virusului și numărul de spitalizări și de decese.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole