16 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

sâmbătă, mai 4, 2024

Centrală Electrică Fotovoltaică în municipiul Roşiori de Vede

Sănătate

În şedinţa Comitetului de reglementare al ANRE din data de 09.02.2022, au fost luate în discuţie şi aprobate înfiinţarea a trei noi capacităţi energetice cu putere totală instalată de peste 138 MW. Conform documentului, ANRE a acordat Autorizaţia de înfiinţare nr. 1200 operatorului economic FRAVORT S.R.L. pentru realizarea noii capacităţi energetice Centrala Electrică Fotovoltaică Roşiori, cu puterea electrică maximal debitată de 4,363 MW, care va fi amplasată în Municipiul Roşiori de Vede, Judeţul Teleorman. Alte două Centrale vor fi înfiinţate în judeţele Argeş şi Dolj.
Autorizaţiile de înfiinţare acordate vor contribui, ulterior punerii în funcţiune a capacităţilor energetice, la creşterea puterii electrice instalate în Sistemul Energetic Naţional. De asemenea, instalarea de noi capacităţi de producere eficiente şi performante va contribui semnificativ la reducerea dependenţei faţă de importuri, creşterea competitivităţii pe piaţa internă angro de energie electrică şi în final va conduce la reducerea preţului la consumatorul final. Reamintim că, ANRE continuă analiza capacităţilor de producere a energiei electrice şi publică, în mod regulat, pe pagina proprie de internet, rapoarte detaliate privind situaţia actualizată a puterilor instalate.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole